Măsurile au fost luate în cadrul unei ședințe pentru a fi evitată carantina.
Dată fiind incidența mare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în comunele Cristești, Vlădeni, Vorona, Frumușica și Leorda, autoritățile județene și locale au stabilit necesitatea impunerii și verificării cu prioritate a unor măsuri absolut necesare pentru evitarea carantinării. Reprezentanții Instituției Prefectului, ai Direcției de Sănătate Publică și ai structurilor MAI, împreună cu primarii din cele cinci comune au analizat marți dimineață o serie de restricții ce, dacă ar fi respectate, ar putea duce la evitarea carantinării.
Astfel,
Primarii acestor comune au posibilitatea să stabilească prin comitetele locale pentru situații de urgență măsuri suplimentare, dacă le consideră necesare, urmând să analizeze cu directorii de școli dacă se impune, punctual, suspendarea cursurilor în format fizic și comutarea pe școala online.
Autoritățile atenționează că în perioada următoare se va intensifica activitatea de verificare a modului în care sunt respectate aceste măsuri, fiind vizate, în mod special, spațiile comerciale, stațiile și mijloacele de transport în comun și alte spații cu potențial de aglomerare umană.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Autovehicul furat din Italia oprit la Rădăuți-Prut
Gabriela Erdic
May 07, 2024
RISC de inundații la Botoșani, pompierii stau pregătiți să intervină
Gabriela Erdic
May 07, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani: Licitație pentru concesionarea unui teren din strada Mihail Kogălniceanu
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
Ce trebuie să știi despre apneea în somn?
Redacția Botoșăneanul
May 07, 2024
COD GALBEN pentru județul Botoșani în cea de-a treia zi de Paști
Gabriela Erdic
May 07, 2024