Rețeaua școlară va suferi modificări în anul școlar 2022 – 2023.
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) a decis să renunțe la învățământul simultan din mai multe școli.
„Avem foarte multe unități de învățământ care funcționează încă sub efectiv și simultan în cinci clase în una la învățământul primar. Adică pregătitoare, clasa întâi, a doua, a treia și a patra, o singură clasă cu efective mici de elevi și cu rezultate școlare nu tocmai mulțumitoare.
Învățământul simultan este o soluție de avarie și nu o soluție dorită pentru că rezultatele școlare sunt foarte slabe și capacitatea elevilor de a se concentra este foarte redusă. Este foarte greu să lucrăm în clase cu învățământ simultan și pentru noi ca profesori, dar mai ales pentru copiii aflați la vârste foarte mici, între 6 – 10 ani”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Astfel din cele 25 de clase cu învățământ simultan vor rămâne doar patru.
Vor fi situații unde elevii din aceste clase vor fi transferați la alte școli din zonele limitrofe.
Clase cu învățământ simultan sunt la Zoițani (Adășeni), Șoldănești (Blândești), Schit-Orășeni, Cotu Miculinți (Coțușca).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FINAL: Ei sunt cei care vă cer votul pentru Primărie și Consiliul Județean – LISTA
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024