Veşti noi pentru conducătorii auto privind suspendarea permisului de conducere.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un amendament la legea privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit căruia se suspendă permisul de conducere la acumularea a 45 de puncte, şi nu la 15, cum prevede legislaţia în vigoare.
"Amendamentul poate fi explicat, în primul rând, prin aceea că săptămâna trecută am mai adoptat o propunere legislativă cu privire la modificarea cuantumului şi la alte tipuri de contravenţii cu privire la legea privind Codul rutier. De ce? S-a considerat că ar trebui mărit şi cuantumul în baza căruia după aceea să fie suspendat dreptul de a conduce autovehicule, tocmai pentru că, mărindu-se cuantumul amenzilor şi practic şi al punctelor de penalizare aferente amenzii contravenţionale, (...) se ajungea în situaţia în care unui conducător de autovehicule, în baza unei amenzi destul de mari, pentru o contravenţie nu foarte gravă, să i se suspende şi permisul de conducere. Atunci am ridicat acest prag de puncte de suspendare până la 45, pentru că e în natura umană, până la urmă cu toţii greşim, în orice facem. Importat este dacă o facem voit sau nu.
Dacă nu o facem cu intenţie şi atunci nu e repetitivă, totuşi conducătorul auto să nu poată fi sancţionat pentru o greşeală, pentru că ştiţi foarte bine, ba mai avem o urgenţă, ba infrastructura nu ne permite, ba suntem în tot felul de timpi în care trebuie să ne încadrăm ca şi şoferi, bineînţeles", a declarat pentru Dc News, preşedintele Comisiei juridice, Nicuşor Halici.
El a adăugat că amendamentul a fost făcut de deputaţii PSD şi este susţinut şi de ministrul Transporturilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Săptămâna Patimilor: Semnificații și tradiții
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Cascadorii nocturne cu mașina, un tânăr de 21 de ani rănit - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani referitor la Regulamentul rețelelor de comunicații electronice
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Șofer mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o căruță
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024