La scurt timp după ce a fost eliberat din funcție, prin ordin de ministru, managerul unității sanitare a transmis un mesaj atât pentru cei care l-au susținut, cât și pentru cei care și-au dorit să îl vadă plecat din funcția de conducere.
Botoșăneanul Gabriel Oprișanu, până zilele trecute manager al Institutului de Psihiatrie Socola Iaşi, a fost eliberat din funcție începând cu data de 18 februarie 2020, prin ordin semnat de către ministrul Sănătătii, Victor Costache.
Astfel, potrivit actului, "începând cu data prezentului ordin încetează contractul de management nr 167/15.01.2019".
Gabriel Oprișanu a scris pe Facebook un mesaj imediat după emiterea ordinului de eliberare din funcție.
”Sigur, există în viață momente, clipe magnifice... există șanse pe care nu sperai să le ai vreodată... Aceasta șansă pentru mine s-a numit Institutul de Psihiatrie Socola... și vreau să mulțumesc vieții că mi-a oferit această șansă. Vreau să mulțumesc colaboratorilor apropiați pentru cei aproape 5 ani cât am condus această mare unitate sanitară din România. Sigur mulți vor fi triști, unii se vor bucura alții vor fi indiferenți dar aș vrea ca toți să știe că în toți acești ani și eu m-am bucurat sau am fost trist, dar niciodată nu mi-a fost INDIFERENT. Vă mulțumesc tuturor pentru colaborare și pentru înțelegere, dar mai ales pentru că m-ați suportat. Celor puțini care se vor bucura le transmit un clasic și scurt mesaj: SUCCES! Sunt momente în viață când sănătatea este mai importanta ca orice... Dar și lupta!”, a scris pe Facebook medicul Gabriel Oprișanu.
Botoșăneanul Gabriel Oprişanu a fost implicat în numeroase scandaluri în timpul mandatului său în fruntea spitalului ieşean. Acesta El fusese renumit ca manager chiar la începutul acestui an.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024