Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat duminică că sunt salarii cărora li se adaugă sporuri de până la 85 la sută, iar autorităţile doresc reaşezarea salariilor pentru ca aceste sporuri să fie motivante.
Raluca Turcan a precizat că există două posibilităţi: fie unele venituri mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri, iar celelalte vor avea o creştere mai rapidă.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că există primării de comune care au salarii mai mari decât un oraş.
“Există salariile în administraţia publică locală care nu sunt pe grila de salarizare unitară şi chiar de la reprezentanţii structurilor asociative am primit solicitări pentru a include şi salariile din administraţie pe grilă întrucât avem anomalii prin care angajaţi dintre o comună mică şi fără venituri pentru nicio formă de investiţii, au salarii mai mari decât un oraş de trei ori mai mare. Şi atunci au spus hai să încercăm o aşezare acestor salarii pe grilă astfel încât şi aici să fie o echilibrare, pe de o parte între autorităţile din administraţia publică locală, pe de altă parte între autorităţile din administraţia publică centrală şi cele din administraţia publică locală. Sunt iarăşi situaţii şi excepţii în care salariile la nivel local sunt mai mari decât la nivel central”, a declarat Raluca Turcan. la emisiunea Insider Politic difuzată de Prima Tv.
Turcan a fost întrebată dacă un bugetar care acum câştigă 3.000 de lei cu tot cu sporuri ar putea rămâne cu un salariu mai mic după ce o parte din acestea va fi tăiată.
“Nu intenţionăm să facem lucrul acesta. Acolo unde sunt salarii mici, în general salariile acesta de care vorbiţi dumneavoastră sunt chiar în domenii esenţiale, nivelul veniturilor nu intenţionăm să scadă deloc. (…) Activitatea acesta este foarte laborioasă întrucât practic noi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale stabilim principiile, după care chemăm ministerele de resort să intre cu analize pe fiecare domeniu. Nu pot eu de la Ministerul Muncii, noi ca echipa chiar dacă lucrăm într-un grup de lucru cu reprezentaţi din mai multe ministere, să intrăm în detaliu pe sporurile din sănătate sau pe sporurile din justiţie, acolo trebuie să vină miniştrii de resort să spună cum ar vedea ei aşezarea în domeniile lor de competenţă astfel încât aceasta să atingă scopul pe care l-am menţionat”, a mai transmis ministrul Muncii.
Raluca Turcan a precizat că sunt salarii care au sporuri de 85% din salariu.
“În legea salarizării există un articol prin care nivelul sporurilor este limitat la 30% la nivelul ordonatorului de credite. Acesta este un articol, ori prezentarea trunchiată a unui text de lege este similară cu minciuna sau manipularea, pentru că la două articole mai jos apar excepţiile. Prin excepţie de la plafonarea nivelului sporurilor la 30% la nivelul ordonatorului de credit vin următoarele domenii. Şi după aceea intră sănătatea, justiţia, asistenţa socială, partea de apărare şi ordine publică. Sunt salariile cărora li se adaugă sporuri cu până la 85%, dar asta nu înseamnă că toţi angajaţii din sănătate au sporuri de 85%. Evident, există segmente din sănătate unde sporurile merg chiar şi la 85%”, a explicat Raluca Turcan.
Ea a mai fost întrebată dacă salariile vor scădea dacă din 2022 va fi tăiată partea de sporuri.
“Aici va fi o decizie politică. Principiul de la care noi plecăm este acela să nu scadă veniturile însă, dacă, de exemplu, se elimină anumite sporuri poate la nivelul unor salarii foarte mari ar putea să se opereze mici modificări întrucât trebuie să gândim şi partea de sustenabilitate. Ar putea să scadă salariile foarte mari, nu este încă o decizie luată. Noi am avea aşa, sporurile să îşi atingă cu adevărat scopul pentru care au fost create pentru anumite meserii, anumite condiţii sau pentru a fi motivante, să reaşezăm salariile de bază şi aici există două posibilităţi, vom vedea pe care se va merge, fie unele salarii sau venituri foarte mari vor fi afectate prin eliminarea unor sporuri, fie vor fi îngheţate unele venituri şi celelalte vor avea o creştere mai rapidă astfel încât să le ajungă din urmă”, a explicat ministrul Muncii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Patru persoane rănite în urma unui accident produs de un șofer din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 10, 2024
Casă din municipiu cuprinsă de flăcări: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 10, 2024
ACUM: Fostul premier Ludovic Orban, în campanie pentru prezidențiale la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 10, 2024
Bărbat prins de polițiștii de frontieră botoșăneni la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 10, 2024