Ştiri
PSD-istul de 28 de ani de la Botoșani a așteptat 6 luni ca să ajungă, în sfârșit, director

Odată cu ieșirea de la guvernare a celor de la ALDE s-a reușit și emiterea deciziei prin care un tânăr social democrat a devenit director la o instituție publică de la Botoșani.

Nu este o unitate de anvergură însă își are importanța ei.

 

Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Botoșani este condus din data de 3 septembrie de Andrei Beilic.

 

„Am primit decizia de la ISCTR prin care ni se confirmă faptul că începând cu data de 3 septembrie 2019, dl Andrei Beilic este numit în funcția de coordonator județean, deci preia atribuțiile de coordonare pentru județul Botoșani, al acestei instituții”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Tânărul social democrat s-a transferat la ISCTR în luna aprilie a acestui an, de la Secția Drumuri Naționale (SDN), pe o funcție de inspector. Atunci, susținătorii lui politici au considerat probabil că este doar o chestiune de timp până să fie emisă și decizia de numire pe postul de coordonator.

 

Astfel că la începutul lunii mai când a fost întrebat despre noul loc de muncă, Andrei Beilic (foto jos) a „omis” să aducă în discuție faptul că pe atunci era un simplu inspector.

 

Și așa a rămas, timp de șase luni de zile.

 

 

Abia la începutul lunii sptembrie a fost emis acest document, urmare a plecării de la guvernare a celor de la ALDE. Liliana Mincă a avut în trecut o poziție publică de opoziție privitoare la tânărul șef de la ISCTR.

 

„Eu cred că în funcțiile de conducere trebuie să avem totuși specialiști, nu copii de 26 de ani care nu au condus nici măcar o căruță la viața lor dar se văd deja directori. E o glumă. Drumurile din județul Botoșani sunt un dezastru și știm lucrul acesta, cel de la ISCTR trebuie să îndeplinească niște condiții din punct de vedere profesional. Ce i s-a reproșat fostului șef de la ISCTR? Vă aduceți aminte? Că nu cântărește utilajele, că drumurile din Botoșani sunt un dezastru din cauza ISCTR-ului, circulă foarte multe camioane și se închid ochii”.

 

declara pe atunci Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani

 

Și în cazul lui Andrei Beilic, componența Colegiului Prefectural va fi modificată în ședința ordinară din 25 septembrie 2019.

loading...
Cel mai tânăr șef de instituție din Botoșani are 28 de ani!
PSD-istul care era să fie „cel mai tânăr director” a rămas simplu inspector: Nu au condus nici măcar o căruță la viața lor dar se văd deja directori
UNICAT: Un tânăr de la PSD o face pe-a directorul la o instituție FĂRĂ să fi fost numit în funcție - DOCUMENT

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
DOLIU: A murit un cunoscut medic veterinar din Botoșani
Un medic veterinar din județul Botoșani s-a stins din viață.
Băiatul de 19 ani al unei femei din Botoșani mort într-un groaznic accident rutier – GALERIE FOTO
„Nu există cuvinte. Pierderea unui băiat tânăr într-o familie ca a noastră este o lovitură dură. Marele Peia, acum zbori și apără goluri acolo sus… nu te vom uita niciodată și vei fi mereu alături de noi. Suntem alături de familia lui Alex în durerea sa. R.I.P. portărelule!”
7.500 de euro! Suma cu care se VINDE mormântul unui preot – FOTO
Deși botoșănenii cunoscători ai legislației în vigoare cunosc faptul că locurile de veci din cimitirele orașului nu pot fi vândute, totuși astfel de anunțuri continuă să apară.
ALERTĂ: BOALA care a ucis un botoșănean fulgerător lovește în județul vecin
Au fost înregistrate două noi cazuri în județul Iași. 
Mii de profesori la Botoșani, doar CINCI dintre ei fac oficial meditații
La nivelul județului Botoșani se află în activitate peste 3.000 de cadre didactice. Este greu de crezut că doar cinci dintre ei fac meditații cu elevii.
PROGNOZA meteo pe o lună: CÂND vin ninsorile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarea lună.
SCHIMBARE în toate magazinele: CE se va întâmpla în câteva luni
Un nou regulament va intra în câteva luni în toate magazinele.
Părinții din Botoșani, în coada clasamentului la adunat bani în pușculița statului
Botoșănenii nu se grăbesc să adune bani în conturile statului.
A fost înființată ”Comisia de tăiat hârtiile”, ministrul are un mesaj pentru profesori: Anul școlar viitor va fi ALTFEL și datorită implicării dumneavoastră!
Termenul până la care vor fi tăiate hârtiile este finalul acestui an școlar.
Un botoșănean îl vinde pe fiul lui Al Pacino, din rasa care ajunge să coste și 10.000 de euro - FOTOGALERIE
Provin dintr-o încrucișare de rase foarte agresive și de aceea par fioroși. Care este adevărul despre ei?
Noua provocare a lui Ștefan Mandachi, #șîeu în şcoală: Cum te poate învăţa un profesor să devii milionar dacă el nu a realizat afaceri de succes?
Ce pot elevii învăţa de la un profesor care predă după o programă învechită, este întrebarea lui Ștefan Mandachi, acesta spunând că e timpul ca antreprenorii să intre în școli.
Polițiștii au motive de bucurie: Se aplică de la 1 ianuarie
Multe vești bune pentru polițiști, de la majorări de salarii până la promovări în funcție.
Ioana Miron: România e ca un copil pierdut, dar salvarea nu vine din afară
Cum se vede România prin ochii tinerilor? Ioana Miron s-a născut în Botoșani, este poetă și crede că există potențial pentru ca lucrurile să se îndrepte în direcția bună.
EXCLUSIV: Prima vizită la nivel înalt după instalarea Guvernului Orban, un ministru vine la Botoșani
Săptămâna viitoare, ultima de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, va aduce la Botoșani și primul oficial al Guvernului Orban în județ.
O importantă biserică din Botoşani se pregăteşte de SĂRBĂTOARE
A văzut revoluții și războaie, a fost închisă de comuniști, abandonată în mijlocul orașului, zdruncinată de cutremure și vitregii ale timpului. Biserica a rezistat și astăzi, după mai bine de 180 de ani, stă dreaptă și demnă, adunând mii de credicioși în fiecare an.
Comunicat PNL: Cum face PSD campanie. Dezvăluirile lui Klaus Iohannis – FOTOGALERIE
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România Normală este o Românie în care PSD nu se regăseşte nici în conducerea statului, nici în conducerea judeţelor. El a acuzat PSD că împroaşcă venin, minciuni şi fake news.
330.000 de lei! Instituție executată silit după ce a lăsat fără autorizație o unitate și a pierdut procesul
Ceea ce Botoșăneanul anticipa încă din luna iulie a acestui an s-a întâmplat: Sanatoriul de Neorupsihiatrie Podriga a trecut la executarea silită a Direcției de Sănătate Publică (DSP).
Minoritarii și-au schimbat tactica: Un botoșănean și-a luat o țeapă de 15.000 lei de pe Facebook
Etnicii din comuna Grajduri și județul Iași se bazează, mai nou, pe afacerile on-line. Promovează anunțurile și agață clienți. Un botoșănean a pierdut 15.000 lei dintr-un foc. A vrut să-și facă o magazie în curtea proprietății. Anunțul l-a găsit pe Facebook.
Bărbat înecat într-un iaz din Flămânzi, pompierii au plecat să îl aducă la mal
Deși ne aflăm cu doar două săptămâni înaintea începerii calendaristice a iernii, Botoșaniul se confruntă cu încă un caz de persoană înecată într-un iaz.
Femeie de afaceri din Botoșani, trofeu de excelență la Suceava într-o gală cu 450 de invitați – FOTOGALERIE
Vineri seară, la Suceava a avut loc ”Gala antreprenorilor din regiunea nord-est”, un eveniment de amploare organizat de Federația Femeilor de Afaceri din Regiunea Nord-Est la care au participat circa 450 de persoane.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Cu cine votați în turul II al alegerilor prezidențiale?
Klaus Iohannis
Viorica Dăncilă
Declaraţia zilei
”Încrederea și votul cetățenilor din comuna Păltiniș înseamnă enorm pentru mine și nu face decât să-mi întărească convingerile că vom izbăvi împreună pentru comunitatea noastră. Mulțumesc tuturor pentru încredere, ...
astratex.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7667 lei
USD
Dolarul SUA
4.3224 lei
CHF
Francul elveţian
4.3685 lei
GBP
Lira sterlină
5.5647 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9774 lei
XAU
Gramul de aur
203.6272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4239 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9313 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2621 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6379 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.