Ştiri
Programul optimilor: Când vin la Botoșani Hagi și campioana lui

Federaţia Română de Fotbal şi televiziunile care au drepturile TV ale Cupei României au stabilit programul jocurilor optimilor de finală, meciuri stabilite prin tragere la sorţi încă din 2 noiembrie.

Cele opt partide în care se regăsesc 10 cluburi din Liga 1, patru din Liga 2 şi două din Liga 3 se vor desfăşura în perioada 28-30 noiembrie.

 

Jocurile din optimi se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Însă, după stabilirea programului meciurilor, cum două dintre echipele gazdă vor fi nevoite să organizeze partida în nocturnă şi propriul stadion nu are instalaţie de iluminat, atunci sunt nevoite să-şi desfăşoare jocul pe o arenă din localitatea cea mai apropiată şi care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

 

CS Afumaţi şi Chindia Târgovişte sunt cele două echipe din Liga 2 care vor fi nevoite să îşi desfăşoare pe alte stadioane meciurile cu CS U Craiova, respectiv Astra Giurgiu. Craiovenii vor să joace cu Afumaţi pe noul "Ion Oblemenco", iar partida Chindiei ar putea avea loc chiar la Giurgiu.

 

Celelalte echipe gazdă îşi pot organiza meciul pe propriul stadion, fie că ora permite să se joace fără nocturnă, cazul Sloboziei şi Hermannstadtului, fie că au arene cu instalaţie de iluminat, cazul cluburilor Botoşani, "U" Cluj, Mioveni şi ACS Poli.

 

Meciul de deschidere al optimilor are loc la Slobozia, acolo unde echipa de Liga 3 Unirea o va întâlni pe prim-divizionara CSM Poli Iaşi, în timp ce jocul de închidere a acestei faze a competiţiei KO are loc la Timişoara, între ACS Poli şi FCSB.

 

Iată programul meciurilor optimilor:

28 noiembrie, ora 14:00
Unirea Slobozia - CSM Politehnica Iaşi

 

28 noiembrie, ora 18:00
CS Afumaţi - CS U Craiova

 

28 noiembrie, ora 21:00
FC Botoşani - Viitorul

 

29 noiembrie, ora 17:30
Chindia Târgovişte - Astra Giurgiu

 

29 noiembrie, ora 20:30
Universitatea Cluj - Dinamo

 

30 noiembrie, ora 14:00
AFC Hermannstadt - Juventus Bucureşti

 

30 noiembrie, ora 18:30
CS Mioveni - Gaz Metan Mediaş

 

30 noiembrie, ora 21:30
ACS Poli Timişoara - FCSB

 

Jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. (Sursa: ProSport)

download from google playdownload from apple store

 

Loading...
Ghinion peste ghinion! S-a tras la sorţi, iar FC Botoşani are cel mai greu meci din optimile Cupei României


 

Chefuială în club terminată la Botoșani cu... proces la Judecătorie

Pe un botoșănean l-a costat scump o noapte petrecută în club.

(P) SC Urban Serv: Colectaţi separat deşeurile reciclabile!

Deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de metal și plastic, deșeuri de sticlă.

ACCIDENT: Doi oameni la spital din cauza unei şoferiţe cu BMW – FOTO

Un accident de circulație, soldat cu două victime, a avut loc marţi pe drumul naţional Botoşani – Dorohoi.

Gafă sau…? Doi oameni cu funcții l-au făcut (ne)intenționat pe Dan Șlincu… subprefect - VIDEO

Din cursul evenimentelor care au avut loc astăzi la Instituția Prefectului când a fost instalată pe funcția de suprefect Daniela Lozneanu au răzbătut și o serie de tensiuni, mascate în general pentru ochiul opiniei publice.

Noi scumpiri de la începutul anului viitor: Preţul energiei crește între anumite ore

Preţul energiei pentru consumatorii care sunt alimentaţi în regim de serviciu universal va creşte de la 1 ianuarie.

Există boli la copii ce NU POT fi tratate la Botoșani: Am avut un copil al cărui antebraț se ținea într-o bucată de piele

Secția de Pediatrie a Spitalului Județean „Mavromati” nu are toate condițiile necesare pentru a putea trata toate afecțiunile de care suferă copiii botoșăneni.

Învestire social democrată la Prefectură cu o absență surpriză și o prezență neașteptată – GALERIE FOTO &VIDEO

Sala Nicolae Iorga a Instituției Prefectului s-a umplut mai ales de PSD-iști, care au venit pentru a fi alături de fosta lor colegă de partid care a ajuns subprefect.

PERICOLE pe şosele: Şoferi botoşăneni circulând ca inconştienţii!

Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări față de doi șoferi care s-au urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice.

Prinşi cu căruţele pline: CE transportau doi tineri ziua în amiaza mare, pe un drum sătesc

Doi bărbaţi au fost opriţi luni de un echipaj de Poliţie şi luaţi la întrebări.

Procurorii DNA pe urmele unui contract de peste 2 milioane de lei între Elsaco și Modern Calor

În comunicarea publică, procurorii DNA dau detalii privitoare la dosarul care a fost deschis recent și care-i vizează pe șefi din societatea de termoficare a orașului dar și angajați de la Elsaco.

Botoşănean ameninţat după ce s-a trezit cu un individ în casă

Un bărbat avut parte de o scenă desprinsă parcă din filme. Un tânăr a intrat peste el in casă şi ca să scape a început să-l ameninţe.

ACUM: Pregătiri pentru instalarea noului subprefect, se fac repetiţii în sală – FOTOGALERIE

Cu aproximativ un sfert de oră înainte de ceremonialul de învestire pentru noul subprefect al judeţului Botoşani, sala Nicolae Iorga a Prefecturii devine animată.

LOVITURĂ dură de la 1 ianuarie pentru şoferii de maşini vechi

O nouă lege votată recent în Parlament se află în prezent în faza de promulgare la Administraţia Prezidenţială.

Pompierul erou de la Botoşani, protagonistul unei acţiuni mai puţin obişnuite

Plutonierul major Iulian Rotariu din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean “Nicolae Iorga” Botoșani a ajuns ieri într-un loc mai...special.

ŞOCANT: Copil în comă alcoolică după ce a băut cot la cot cu tatăl lui

Un copil a ajuns la spital în stare gravă după ce a băut noaptea trecută cu tatăl său într-un bar.

Comunicat PSD: Avem nevoie de unități de învățământ preșcolar pentru copiii cu nevoi speciale în fiecare municipiu din România

Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că a propus colegilor din Parlament și autorităților centrale și locale să se implice, astfel încât în fiecare municipiu din țară să se susțină înființarea unei unități școlare de nivel preșcolar pentru pregătirea copiilor cu nevoi speciale de la nivelul fiecărui județ.

Made in Botoșani: Un șofer și-a făcut loc de parcare lipit de trecerea de pietoni de lângă un liceu - FOTOGALERIE

Reglementările legislației rutiere cu privire la parcarea automobilelor la o anumită distanță față de trecerile de pietoni par să nu existe într-o intersecție din municipiul Botoșani.

Botoşăneni lăsaţi fără apă pentru a doua zi consecutiv

Din cauza unor avarii, mai multe familii botoşănene vor rămâne şi astăzi fără apă în robinete.

Bărbat rătăcit pe un câmp după ce nu a mai găsit drumul spre casă: CUM a fost salvat

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Ripiceni, a avut nevoie de ajutorul pompierilor botoșăneni pentru a găsi drumul spre casă.

Botoşănean în atenţia poliţiştilor după ce a fost prins cu ceva acte false

Un bărbat în vârstă de 48 de ani s-a ales cu dosar penal după ce, oprit de poliţişti, le-a prezentat acestora un document fals.

Sondaj
Se impune organizarea unui miting împotriva ”Statului paralel și ilegitim”?
Da, fiindcă există un ”stat paralel și ilegitim”, altul deci decât cel ales de popor
Nu, pentru că nu există un ”stat paralel și ilegitim”
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Mă gândeam că se preocupă cineva care e toată ziua prin București. Dar s-ar părea că ăștia cu laboratoarele de fizică s-au mișcat mai repede. Am fost chemat în orice zi de luni până joi, între orele 8:30 și 17:00”, Că ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6362 lei
USD
Dolarul SUA
3.9368 lei
CHF
Francul elveţian
3.9746 lei
GBP
Lira sterlină
5.2449 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4698 lei
XAU
Gramul de aur
157.4320 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2273 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4750 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9787 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0676 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1810 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6229 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.5 o C
Dorohoi
10 o C
Bucecea
11.5 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
9 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.