”Profesorul Boatcă Alexandru de la Școala Gimnazială nr. 7 Botoșani a fost sancționat începând cu data de 1 aprilie 2017 cu diminuarea salariului de bază pentru o perioadă de 3 luni de zile, cu 10%”.
Asta este sancțiunea transmisă de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, prin vocea purtătorului de cuvânt, inspectorul școlar Ciprian Manolache.
Și cam asta se întâmpla în România zilelor de astăzi cu dascălii care vin băuți la ore și mai agresează fizic sau verbal elevii.
Din când în când.
Sancțiunea pentru ”comportamentul inadecvat” cum frumos se spune despre profesorul de muzică Alexandru Boatcă, este prevăzută în legea educației naționale. Și, mai este nevoie că unul, doi, trei, patru copii să mai sufere din cauza acestui individ iubitor de alcool, până când el să nu mai poată intra în sala de curs.
”Legea 1 a educației naționale cu modificări și completări ulterioare prevede următoarele sancțiuni pentru un cadru didactcic: observație scrisă, avertisment, diminuarea salariului pe o perioadă de la 1 la 6 luni cu maximum 15%, iar următoarea etapă este desfacerea contractului de muncă”,
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
Chiar și legea, așa strâmbă pentru unii sau dreaptă pentru alții, a fost aplicată cu indulgență pentru profesorul Alexandru Boatcă, ce a primit sancțiunea minimă pentru că a dat un copil cu capul de dulap.
Iar asta se întâmplă în țara în care tinerii au ieșit în stradă pentru apărarea democrației.
”El a fost sancționat cu observație scrisă, cu avertisment, asta este a treia sancțiune pe care o primește gradual. În mod normal dacă o comisie de cercetare disciplinară în funcție de gravitatea faptelor sale, poate decide și desfacerea contractului de muncă”,
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
Însă, spune inspectorul școlar, de cele mai multe ori, profesorii care sunt dați afară din sistem merg în instanță și sunt repuși pe posturi. Indiferent de motivele pentru care au fost dați afară și care, de cele mai multe ori, sunt întemeiate.
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Avarie la Leorda: Se oprește apa în mai multe localități
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024