O discuție în contradictoriu s-a terminat cu o plângere penală împotriva unui profesor din Botoșani.
Incidentul a avut loc în luna mai a acestui an, la un liceu din municipiul Botoșani, iar polițiștii au deschis o anchetă.
Respectivul profesor este acuzat că a bruscat o elevă.
„În luna mai 2021, am fost sesizați prin plângere penală cu privire la faptul că un profesor, pe fondul unei discuții avute în contradictoriu cu o elevă de 17 ani, ar fi prins-o de braț și ar fi bruscat-o pe aceasta. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de purtare abuzivă”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean.
În semestrul al doilea al anului școlar 2020 - 2021 au fost înregistrate șapte fapte de lovire sau alte violențe, patru de furt, câte o infracțiune de purtare abuzivă, amenințare, tâlhărie și agresiune sexuală.
Numărul infracțiunilor la nivelul unităților de învățământ este însă în scădere, iar asta deoarece elevii au învățat mai mult online.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024