Pentru al doilea an consecutiv FC Botoșani are șansa de a se califica pentru prima dată în play-off – ul Ligii 1. Prima condiție pentru atingerea performanței o reprezintă obținerea victoriei în meciul cu Gaz Metan Mediaș, care se va disputa duminică, de la ora 17:00, pe Stadionul Municipal.
Dată fiind importanța acestei confruntări, primarul a ținut personal să îi încurajeze pe antrenori și jucători.
Cătălin Flutur s-a deplasat vineri, înaintea antrenamentului, la arenă.
A mers la vestiare, iar apoi le-a adresat un mesaj de îmbărbătare în sala de conferințe.
”Este un moment pe care îl așteptăm la Botoșani de zeci de ani. Promovarea a fost cel mai frumos lucru care ni s-a întâmplat în fotbalul local, iar ceea ce se poate întâmplată odată cu etapa aceasta este un vis foarte frumos. Am venit să vă încurajez și să vă spun că nu sunt numai eu, ci tot orașul alături de voi și să sperăm că se tranșează în etapa aceasta totul”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Aceasta le-a spus tehnicienilor și jucătorilor că sunt extraordinari și că, indiferent de rezultatul de duminică și de cum se va termina campionatul, ”voi oricum sunteți eroi prin tot ceea ce ați făcut”.
Edilul șef a menționat că intrarea în play-off poate aduce o suplimentare a bugetului, voalat putându-se înțelege faptul că și municipalitatea ar crește finanțarea acordată clubului.
La final, jucătorii l-au aplaudat pe primar, care s-a fotografiat cu ”actorii principali”, așa cum i-a numit.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024