Cu puțin timp înaintea orei de închidere a urnelor, la sediul PNL din strada Teatrului a sosit și primarul municipiului Botoșani.
Spre deosebire de alți colegi de partid, edilul șef a avut o atitudine reținută în momentul anunțării exit-poll – urilor.
Aceasta poate și pentru că estimarea s-a încadrat în așteptările sale și ale partidului.
”Știam că dl Iohannis va fi pe primul loc, văd că lupta este destul de strânsă pentru locul al doilea întrucât ceea ce vedem din exit-poll – uri nu cuprinde și partea din Diaspora, adică nu sunt luate în calcul și voturile din străinătate la aceste exit-poll – uri. Este foarte interesant cine va fi în turul II alături de dl Iohannis. Suntem foarte bucuroși și, ceea ce spunem în toată această perioadă, cred că am in trat într-o stare de normalitate”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Edilul șef a evitat să expună o preferință între Viorica Dăncilă și Dan Barna pentru scrutinul de peste două săptămâni.
”Preferința noastră este să demonstrăm românilor și prin vot că PSD-ul nu mai există”,
Cătălin Flutur, primar Botoșani.
Întrebat dacă se va schimba ceva la nivel județean după rezultatul alegerilor prezidențiale, a răspuns: ”eu sper să se schimbe ceva față de rezultatele istorice din Botoșani (faptul că mereu câștigă PSD – n.r.), dacă nu va fi obligația mea să facem în așa fel încât să schimbăm aceste rezultate”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânără salvată cu șenilata pompierilor dintr-o râpă din pădure
Diana Arici
May 03, 2024
Transformator electric cuprins de flăcări: Localnicii au chemat pompierii - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Lege destinată părinților singuri, adoptată de Camera Deputaților: CE beneficii aduce
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
S-a montat parcul de distracții la Cornișa, în weekend se deschide cu prețuri din urmă cu trei ani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024