Directorii instituțiilor deconcentrate de la Botoșani au fost convocați astăzi în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.
Cinci directori au avut de prezentat bilanțul activității în primele opt luni ale anului 2022.
Una dintre prezentări a vizat stadiul implementării la nivel județean al lucrărilor din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.
În cadrul ședinței, Aurel Ispas, șeful Biroului de Înregistrare Sistematică din cadrul Oficiului de Cadastru a arătat că au fost finalizate lucrări în 172 sectoare cadastrale fiind înființate și emise un număr de 26.787 cărți funciare cu o suprafață aferentă de 21.216,88 ha. Însă procentul realizat este extrem de scăzut, sub 10%.
„Merge destul de greu, am dat și la deficiențe. Avem primării care nu sunt interesate, avem prestatori care nu sunt interesați”,
Aurel Ispas, șef Birou Înregistrare Sistematică.
Acest lucru a atras atenția prefectului Sorin Cornilă care va organiza o întâlnire cu primarii pe această problemă.
„Cred că se impune să avem o discuție separată pe tema aceasta pentru că în ritmul acesta nu reușim să cadastrăm în următorii 50 de ani. Să vedem exact care sunt cauzele principalele”,
Sorin Cornilă, prefect.
Ședința de Colegiu Prefectural a durat o oră jumătate, prezentările directorilor fiind extrem de lungi.
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024