Poetul Aurel Pantea este laureatul celei de-a XXVII – a ediţii a Premiului Naţional de Poezie, Opera Omnia, pentru întreaga activitate.
Anunţul a fost făcut în urmă cu foarte puţin timp la gala care încă se află în desfăşurare la această oră, la Casa Tineretului.
Câştigătorului nu i s-a dat imediat cuvântul, microfonul fiind predat criticului literar Al Cistelecan.
Aurel Pantea a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1972-1976) şi a cochetat cu scrisul încă din studenţie, când a fost redactor la revista „Echinox”.
În prezent, este conferențiar universitar dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi redactor-șef al revistei „Discobolul” din Alba Iulia.
Şapte au fost poeţii nominalizaţi: Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024