Cu două luni de zile înaintea unui important scrutin de alegeri, aproape că te-ai fi așteptat ca politicienii de la Botoșani să se calce în picioare la ceremoniile de deschidere a anului școlar.
În mod paradoxal, lucrurile au stat exact invers.
Nici la Colegiul Mihai Eminescu și nici la AT Laurian nu au fost prezenți reprezentanți ai partidelor politice de la Botoșani. Nici parlamentari, nici șefi ai unor instituții publice.
Singura excepție de la regulă a fost deputatul Costel Lupașcu care a venit din proprie inițiativă la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga unde a fost invitat prefectul Dan Șlincu.
„Sunteți minunați, sunteți atât de frumoși încât îmi vine să vă îmbrățișez pe toți. Iată-ne astăzi reuniți de sufletul clopoțelului, aici, la școală. Vin, de fiecare dată cu plăcere în unitatea dv. școlară, am venit și vin mereu. Este o unitate de elită a învățământului botoșănean și vă felicit că ați ales această școală cu profesori buni, exigenți, cu performanțe numeroase”,
Costel Lupașcu, deputat PSD
Și ministrul muncii, Marius Budăi a fost prezent la festivitatea de deschidere de la Școala Gimnazială nr. 6.
Nu au primit invitație nici șefii de la Consiliul Județean și nici de la Primăria Botoșani. Primarul Cătălin Flutur dar și viceprimarul Marian Murariu se află în concediu, iar celălalt viceprimar, Cosmin Andrei, care a preluat atribuțiile de conducere se afla în cursul dimineții la birou.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024