Ştiri
Prefectul Șlincu atacat DUR de un primar - A distribuit Frutti Fresh

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost criticat de un primar din județ.

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla a declarat că a fost joi, 21 martie 2019, să discute cu prefectul Dan Șlincu fiind nemulțumit de o serie de lucruri.

 

„O să le spun pe nume ca să nu îi mai numesc dl politician, dl director. E Dănuț, Doinița, Dumitru, o să fim o familie astăzi. Ieri (n.r joi)  am fost la prea înaltul Dănuț, prefect al județului Botoșani. M-am dus să îmi spun of-ul, am trimis o adresă în care mi-am exprimat totala nemulțumire față de factorii decizionali  din Comitetul Local de Combatere a Bolilor și din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Am trecut la volumul doi de documente, am vorbit despre resurse umane, despre resurse materiale. Ei au rămas la același discurs, trebuie respectată legea, noi nu vă dăm bani”,

Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.

 

Și nu s-a oprit aici ci a amintit din nou că unora le place doar să se pozeze și să spună că toate merg bine chiar dacă nu e așa.

 

„Dacă onorabilul meu dorohoian, Dănuț, s-ar întoarce la meseria lui de bază, el a distribuit Frutti Fresh, apă minerală prin zona respectivă sunt convins că s-ar comporta altfel dacă ar trebui să ducă niște Frutti Fresh la un magazin și doar i-ar promite omului și nu i-ar duce marfa. Și-ar da peste cap afacerea și sunt convins că ar fi o afacere spre distrugere și i-ar păsa. Dar la Prefectură și în instituțiile publice, ziua trece, leafa merge, 100 și ceva de milioane vin oricum, doar dacă facem niște poze și dăm niște derivate din lege.”,

 Dumitru Chelariu, primar comuna Pomârla.

Primarul comunei face referire la inexistența fondurilor pentru pesta porcină. Și asta în condițiile în care în CLCB îi sunt trasate numeroase sarcini, fără ca pe cineva să intereseze și partea financiară.

loading...
Primarul și doza de optimism de la Coșula - Ați cheltuit banii cu folcloriștii

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Ministrul Budăi, anunţ de ultimă oră despre plata pensiilor 
Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că după 1 mai toţi cei cărora le au fost recalculate pensiile vor primi şi banii.
Pompierii au verificat bisericile şi mănăstirile din Botoşani - FOTOGALERIE
Pompierii botoșăneni desfășoară permanent activități preventive în scopul reducerii și limitării evenimentelor nedorite și menținerii unui climat de securitate ridicat la nivelul comunității.
Eveniment de amploare la Botoșani: Veterani premiați și aplaudați de oficialitățile orașului - FOTO&VIDEO
Astăzi, 24 aprilie 2019, la Botoșani a fost marcată Ziua Veteranilor de Război.
ATENŢIE: COD GALBEN la Botoşani
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe avertizări nowcasting .
Hoţi profesionişti încolţiţi de poliţişti şi imobilizaţi 
Doi tineri botoşăneni au fost arestaţi de poliţişti după ce au fost condamnaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt.
„HABEMUS” buget! Vot în CL pentru banii orașului, s-au tăiat banii de reclamă
După discuții și replici acide între politicienii din plenul municipal, proiectul de buget a fost votat cu 16 voturi pentru și 6 abțineri. 
Botoşănean VIOLENT luat pe sus de poliţişti şi băgat după gratii
Un bărbat cu un comportament agresiv sta luni bune după gratii.
Comunicat PSD: Să lupți împotriva dublului standard și a practicilor comerciale neloiale asta înseamnă să fii Puternic, Solidar și Demn
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene înseamnă impunerea pe agenda de lucru a unor măsuri legislative absolut necesare pentru buna și corecta funcționare a pieței unice.
CUM a rămas o botoşăneancă fără bijuterii şi o sumă de 6.800 de lei
Ghinion teribil pentru o femeie din Botoşani.
ACCIDENT: Copil de 13 ani dus de urgenţă la spital după ce a fost izbit puternic de o maşină
Un minor a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier.
PERCHEZIŢII la Botoşani: Mascaţii au intrat peste un botoşănean în casă şi l-au arestat
Un botoşănean în vârstă de 34 de ani s-a trezit cu mascaţii şi poliţiştii la uşă.
De Paști, Kaufland va funcţiona după un program special
Cu ocazia sărbătorilor de Paște, Kaufland România anunță programul de funcționare al magazinelor din întreaga țară. 
ACUM: Circulație oprită, zeci de polițiști și militari în centrul orașului – FOTOGALERIE
Oficialități ale orașului și județului, militari, polițiști și zeci de botoșăneni sunt în aceste momente în centrul oraşului.
ACUM: PSD-iștii și PNL-iștii au lăsat bugetul și s-au dus la Ziua Veteranilor – GALERIE FOTO
Probabil cea mai importantă ședință ordinară de Consiliu Local din an se află pe stand-by.
O tânără din Botoșani a răbufnit în fața consilierilor: Vă invit, dacă aveți copii să-i plimbați cu căruciorul pe strada noastră VIDEO
La votarea proiectului de buget, în ședința ordinară de Consiliu Local i s-a permis să ia cuvântul unei tinere din municipiul Botoșani.
Flutur, după amendamentul PSD: V-ați convins de atâtea ori că ați greșit și de multe ori sunt și cazuri penale
Primarul Cătălin Flutur a declarat după citirea amendamenului PSD, de către viceprimarul Cosmin Andrei că nu își dorește o polemică, mai ales în Săptămâna Patimilor.
ACUM: Consilierii locali votează bugetul orașului, PSD-iștii au amendat proiectul cu 1,6 milioane de lei - INVESTIȚIILE propuse
Ședința ordinară de Consiliu Local pentru aprobarea municipiului Botoșani a început de la ora 9:00 cu o singură absență la masa dezbaterilor, respectiv Daniel Botezatu care a depus o cerere de învoire.
Vănătorii, pe urmele pisicilor sălbatice din Botoşani
Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani anunță publicul interesat că, în perioada aprilie-mai 2019, va avea loc acţiunea anuală de evaluare a efectivelor de pisică sălbatică (Felis silvestris), specie strict protejată de interes comunitar.
Doi jucători ai naționalei, fascinați de un mijlocaș al FC Botoșani: Trece prin adversar
Dinamo a câștigat pe teren propriu, 1-0 cu FC Botoșani, în ultimul meci din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1.
Sute de botoşăneni refuză canalizarea adusă la poartă: Ce, îmi dau ei bani pentru WC în casă? - FOTOGALERIE
Sute de localnici din municipiul Botoşani refuză să-şi facă toalete în casă sau să se branşeze la reţelele de canalizare, în condiţiile în care s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apă-canal.
Cei care au comentat sunt slugoii sistemului de la putere. Acest primar are curajul sa le spună în față adevărul. Dar adevărul doare. Va veni timpul cand vor fi apreciati oamenii verticali și nu pupcuristii sistemului cel mai analfabet de după 90 . Nu vedeti ca ăștia elimină tot ce are caracter, scoala,, profesionalism. Păi ii pun in umbră si se simt caraghios langa oameni înțelepți. De asta nici nu se înghesuie multi să lucreze in compania acestor specimene.
24 martie 2019, 09:33
Acest individ conduce o primarie? Cine poate vota un astfel de ,,caine turbat fara stapan,, care nu stie sa se comporte civilizat. Oare toți pomarlenii sunt așa ca el si de aceea il votează?
23 martie 2019, 12:25
Si care este problema ca a lucrat in privat, cap de plută? Bravo lui ca a facut bani si ți-a plătit si tie salariul de bugetar. Din banii de la primăria acum ai firma ta. Felicitări!
23 martie 2019, 10:53
Acest supraveghetor de copii de la Pomârla ce studii are? Alții muncesc cinstit nu ca acest ordinar care a făcut bani furând din proiectele cu care se laudă si acum are tupeul sa împrăștie cu noroi. Medicamentele ți le-ai luat, chelule?!?!
23 martie 2019, 10:41
Dragnea a distribuit bere la butoi, prefectul Slincu apa carbogazoasa, aceștia sunt conducătorii noștri. Ne meritam soarta.
23 martie 2019, 09:22
Sondaj
Beneficiați de o primă specială cu ocazia Sărbătorilor Pascale?
Da
Nu
Încă nu știu
Declaraţia zilei
„Pe depășirea greutății știți foarte bine, am vorbit și aici cu dl director, urmează acum a zis că să se încălzească și să facă la Baisa, aici. Pe DN (...). Asta spun, nu-i mare investiție. A zis că dă jos, că sunt ni ...
astratex.ro
otter.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7560 lei
USD
Dolarul SUA
4.2421 lei
CHF
Francul elveţian
4.1644 lei
GBP
Lira sterlină
5.4872 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7915 lei
XAU
Gramul de aur
173.6953 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4817 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9870 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1540 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1848 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6370 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.