După adoptarea Hotărârii de Consiliu Local prin care s-a stabilit modul de atribuire al contractului de salubrizare pentru municipiul Botoșani, documentația a fost transmisă Prefecturii pentru viza de legalitate.
Prefectul Dan Șlincu a solicitat puncte de vedere și de la entități de la București, în contextul în care atât în Primărie cât și în Consiliul Local există puncte de vedere divergente în ceea ce privește modalitatea de atribuire a contractului de salubrizare: licitație sau atribuire directă.
Consiliul Local, cu majoritate PSD a ales și votat a doua variantă.
„Referitor la HCL 218, a primit de la Consiliul Concurenței un punct de vedere în sensul în care această hotărâre nu necesită avizul autorității competente, în temeiul legii. CL prin această HCL a aprobat doar alegerea modalității de gestiune, respectiv încredințarea directă, fără a adopta încredințarea către operatorul Urban Serv”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că plenul municipal trebuia să mai adopte o hotărâre prin care acest contract să îi fie atribuit direct societății Urban Serv, dacă asta ar fi fost decizia finală a celor răspunzători.
În prima hotărâre a fost stabilită doar procedura. Însă oricum și acest act a fost adoptat nelegal și trebuie anulat.
„Pe partea cealaltă, oricum această HCL nu a respectat procedura, în esență noi vom solicita revocarea acestei hotărâri. Este vorba despre procedură, au fost acolo niște pași, proiectul a fost într-un anumit fel”,
Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani
În consecință, consilierii locali reiau votul pe acest subiect, o dată pentru stabilirea procedurii și a doua oară pentru încredințarea contractului, în cazul în care nu se organizează licitație.
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Garda de Mediu, sesizări penale și amenzi mari pentru arderi și distrugeri de vegetație
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Amendă URIAȘĂ pentru dinamovistul care i-a făcut gaură în cap lui Benzar
Gabriela Erdic
May 01, 2024