Dimineața zilei de 25 noiembrie 2021, puțin trecut peste ora 9:00. Cătălin Cobaschi, în vârstă de 45 de ani este văzut în piațetă având un comportament care a obișnuit trecătorii cărora se întâmplă să le iasă în cale. Doar că în această dimineață cânta și nu vocifera nervos.
A lăsat geanta de culoare neagră în fața Prefecturii și și-a văzut de drum. Cel care a dat alarma este ofițerul de pază al Consiliului Județean care l-a informat rapid pe jandarmul de serviciu al Prefecturii că în fața instituției se află un bagaj suspect.
În primă fază a fost anunțat echipajul operativ al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani care a ajuns în scurt timp în zonă.
Echipajul a procedat la luarea primelor măsuri și anume securizarea zonei și restricționarea accesului cetățenilor până la sosirea pirotehniștilor.
Ulterior Piața Revoluției s-a transformat într-un furnicar de forțe de ordine, sosind din cauza bagajului suspect echipaje de Poliție, pompieri dar și de la SRI.
S-a scurs aproximativ o oră și jumătate până când valiza a fost ridicată de SRI după ce în prealabil a fost verificată de la distanță cu aparatură specifică. Un ofițer pirotehnist în echipament de protecție s-a apropiat de bagaj în mai multe rânduri pentru a-l verifica.
La momentul în care a fost clar că nu prezenta niciun fel de pericol, a fost îndepărtat.
Cătălin Cobaschi se afla în zona unei cafenele de pe Pietonalul Unirii și a fost imediat găsit de polițiștii cărora le-a explicat că el intenționa să plece în Germania și, de acolo bagajul.
Doar că în interior, oamenii legii au găsit doar o...păpușă.
Botoșăneanul care era proprietarul genții a fost condus la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati, după ce și-a semnat declarația dată la sediul Poliției.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024