După aproape două decenii în care a condus Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati, Petre Rădăuceanu a fost înlocuit din funcție.
Medicului urgentist îi expirase mandatul de la conducerea UPU, însă de această dată nu a mai beneficiat de o numire interimară, cum s-a întâmplat în trecut.
În locul său, managerul de la Spitalul Județean a desemnat-o șefă, pe o perioadă de șase luni de zile, pe Ramona Guraliuc, medic care însă nu ar putea să participe și la concurs pentru că nu ar avea vechimea necesară.
De altfel, în cadrul UPU era deja un război mocnit și se urmărea înlăturarea lui Petre Rădăuceanu de luni de zile, ajungându-se inclusiv la reclamații înaintate la Raed Arafat sau ministrul Sănătății.
Noul șef UPU ar avea susținerea politică pe filiera Liliana Mincă ALDE – Doina Federovici PSD.
Ori, Petre Rădăuceanu este consilier județean PNL.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, fericire și prosperitate
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Hoț luat de acasă în cătușe și băgat după gratii
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024