Ştiri
Peste 150 de copii din Darabani și Botoșani au participat la ateliere de educație prin cultură

Proiectul Atelierele Nordului s-a concentrat pe abilități importante pentru a sprijini copiii în dezvoltarea lor spre a deveni indivizi de succes.

În 2021, Asociația Nord susținută de Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile prin programul ”În stare de bine”, a lansat inițiativa Atelierele Nordului.

 

În perioada august – decembrie 2021 am facilitat expunerea și implicarea a peste 150 de copii, din orașele Darabani și Botoșani, copii rămași acasă, copii aflați în situație de risc, copii aparținând comunităților marginalizate si comunităților din care aceștia fac parte la 15 ateliere educative prin cultură:

 

-Atelier de scriere și creativitate: Incubatorul de Lectură susținut de scriitoarea Svetlana Cârstean,

-Atelier de scriere creativă susținut de jurnalista Florentina Toniță,

-Ateliere de dezvoltare personală prin teatru susținute de actorii Mirela Nistor și Lenuș Moraru,

-Ateliere creative despre simțurile actorului: Know Yourself, Forget Your Ego susțunute de actorul Ionuț Caras,

-Ateliere de patrimoniu: Descoperă Nordul & Darabani City susținute de lectorul universitar Mihai Bulai,

-Atelier creativ Codurile și semnificațiile muzicii susținut de compozitoarea Emanuela Izabela Vieriu,

-Atelier de arte vizuale: Videomapping susținut de Andrei Cozlac, video artist, lector universitar,

-Atelier de arte vizuale: Colaj: Viitor(uri) imaginate și posibile susținut de Ioana Brăilescu, producătoare, facilitatoare,

-Atelier de arte vizuale: Explorarea lumii prin documentar susținut de Sorin Florea, artist multimedia,

-Atelier de arte vizuale: Ce și cum putem învăța din filme? susținut de Raluca Bugnar, comunicare&PR

 

Proiectul Atelierele Nordului s-a concentrat pe abilități importante pentru a sprijini copiii în dezvoltarea lor spre a deveni indivizi de succes. Prin structura atelierelor creative desfășurate am sprijinit îmbunătățirea capacității copiilor de a rezolva probleme, de a se simți confortabil să își asume riscuri și să înțeleagă importanța greșelii ca un catalizator pentru învățare. Scopul nostru nu a fost doar acela de a ajuta copiii să-și dezvolte abilitățile artistice, ci și încrederea și independența în propriul proces de a crea.

 

Proiectul Atelierele Nordului a contribuit la dezvoltarea expresiei creative a participanților și îmbunătățirea stării de bine, prin dezvoltarea încrederii, a capacităților cognitive (memoria, limbajul, atenția, gândirea), reducerea excluziunii sociale, a decalajelor – sociale, culturale – dintre beneficiari indiferent de contextul familial, socio-economic sau etnie.

 

Odată cu încheierea activităților directe și ca urmare a acestora, proiectul pune la dispoziție, în mod public și gratuit, tuturor organizațiilor interesate de un model de educație prin cultură, o broșură ”Creativitate și educație prin artă”, disponibilă pe pagina Asociației Nord https://www.nordul.ro/.

 

#InStareDeBine #implicareafacediferenta #kaufland #fdsc

 

Proiect derulat de Asociația Nord și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

 

*****

 

 

Despre Asociația Nord

Asociația Nord contribuie la dezvoltarea prin culturală a regiunii de Nord: Botoșani – Suceava – Iași – Cernăuți – Chișinău. Credem în capacitatea transformatoare a culturii, care poate schimba în bine orice comunitate. Misiunea noastră este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor din Nord, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina). Organizăm evenimente culturale care mobilizează comunități, creștem capacitatea sectorului cultural și de tineret, precum și a administrațiilor locale, de a construi, prin cultură, dezvoltare durabilă.

 

 

Despre Programul În stare de bine

Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.

 

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.

 

 

Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil  și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

 

 

(Comunicat de presă)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Elevi și profesori botoșăneni în Spania: Cursuri alături de gazde, spectacole muzicale și vizite în Madrid – GALERIE FOTO
Proiectul se concentrează pe munca în jurul orchestrei școlii, pregătirea și desfășurarea diferitelor spectacole muzicale, o activitate care pentru ambele licee este un spațiu ideal pentru munca în echipă.
RECUNOAȘTERE excepțională: Sportivă din Botoșani, cea mai bună halterofilă din Europa
Federația Europeană de Haltere anunță că primul său sondaj online pentru nominalizarea la Cel mai bun halterofil al anului 2021 la feminin s-a închis.
Stână mistuită de foc cu tot cu cele 250 de oi, pompierii au intervenit cinci ore
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind foc deschis în spații deschise.
Invitație la vacanță, IMAGINI feerice din Botoșani – GALERIE FOTO
Sub sloganul ”Construirea unui viitor comun pentru toate formele de viață”, ziua de 22 mai reprezintă adoptarea textului Convenției privind diversitatea biologică din anul 1992 din cadrul conferinței ce a avut loc în Nairobi.
Vecinii INFIRMĂ existența unui caz de variola maimuței în județ: Nu există elemente care să sugereze în vreun fel posibilitatea infectării
Suspiciunile au apărut după ce o femeie de 49 de ani s-a prezentat la spitalul din Rădăuți.
Tiana a adus la Botoșani Marele Trofeu al Festivalului Internațional ”Neghiniță” - GALERIE FOTO
Juriul a fost format din personalități ale muzicii ușoare românești.
Adolescent plecat în toiul nopții de acasă, sună la 112 dacă îl vezi sau știi ceva despre el
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui adolescent de 17 ani.
DOLIU: S-a stins din viață fostul comandant al Centrului Militar Botoșani - FOTO
O veste tristă pentru toți cei care l-au cunoscut, un moment greu pentru familie și apropiați.
Nenorocire în județ: 200 de oi arse de vii, pompierii luptă de mai bine de două ore cu flăcările - FOTO&VIDEO
Misiunea pompierilor este îngreunată de vântul puternic care întreține arderea.
Loading...
Mesajul unui botoșănean către un tânăr șofer: Timpul nu îl mai poți da înapoi nici măcar o fracțiune de secundă, cât durează să se producă o nenorocire!
Cuvintele postate de un cetățean din Botoșani, după ce pe strada lui un tânăr șofer s-a izbit cu mașina în stâlp, au fost intens comentate pe rețelele de socializare.
Mesaje dureroase la moartea omului de afaceri de 47 de ani: Zâmbetul tău a ajuns printre stele, noi toți am rămas cu lacrimile și durerea - FOTO
Era căsătorit de aproape zece ani și avea un copil. Botoșăneanul în vârstă de 47 de ani și-a găsit sfârșitul chiar în salonul de bronzat pe care îl deținea.
Concursul ”Cu viața mea apăr viața” și-a desemnat câștigătorii - GALERIE FOTO
Probele au reunit la start șapte echipaje de la școli și licee din Botoșani, Roma, Flămânzi și Cordăreni.
Bărbat escortat la Penitenciarul Botoșani, luptători de la Serviciul Acțiuni Speciale chemați în ajutor
Având în vedere că era vorba de trei condamnați, s-au constituit echipaje de poliție suplimentare, inclusiv o grupă de luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale.
Peste 30 de botoșăneni la caravana cu medici, gemeni de 5 luni trimiși la București pentru intervenții urgente – GALERIE FOTO
32 de botoșăneni au primit vineri ochelarii de care au nevoie pentru a-și corecta sau ajuta vederea, după ce, în luna aprilie, au beneficiat de consultații gratuite.
Loading...
Elicopter SMURD solicitat la Botoșani pentru un pacient în vârstă de 46 de ani
Medicii de la Botoșani au apelat la echipajul SMURD pentru a interveni în cazul unui pacient.
Sfințirea picturii unei biserici, conferințe, întâlniri cu tinerii și cercuri pastorale – EVENIMENTELE săptămânii în parohiile din Botoșani
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a transmis informații cu privire la evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor în perioada 22 – 28 mai 2022.
COD GALBEN pentru Botoșani, alertă de la ANM
Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o alertă de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.
Tot mai puțini ucraineni își părăsesc țara – SITUAȚIA de duminică la frontieră
În această dimineață, la ora 8.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 25 cetățeni.
ULTIMA ORĂ: Accident mortal după o căzătură pe asfalt
Un pensionar din comuna Copălău și-a găsit sfârșitul sâmbătă seară după ce a căzut din căruță în timp ce se deplasa prin satul Cerbu.
ASTĂZI: Sfârșit tragic pentru un om de afaceri, Poliția a deschis dosar pentru ucidere din culpă
Un om de afaceri din Botoșani, în vârstă de 47 de ani, a fost găsit fără suflare chiar în salonul de bronzat pe care îl patrona, undeva la intersecția străzii Calea Națională cu Ștefan cel Mre. Cu o oră înainte ca bărbatul să decedeze, acesta îl apelase pe electrician.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
20 mai 2022
EUR
Euro
4.9477 lei
USD
Dolarul SUA
4.6725 lei
CHF
Francul elveţian
4.8048 lei
GBP
Lira sterlină
5.8325 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6467 lei
XAU
Gramul de aur
277.4633 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2453 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2864 lei
AUD
Dolarul Australian
3.3027 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6568 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2006 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
15.4 o C
Dorohoi
14.5 o C
Bucecea
14.4 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.9 o C
Ştefăneşti
18.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.