Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 22 pompieri militari și voluntari.
Pompierii botoșăneni sunt la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local. În ultimele ore, misiunile acestora au vizat, în principal, acordarea primului ajutor medical și transportul la spital unui număr de 20 de persoane, deblocarea ușii unui apartament și stingerea a patru incendii.
Cele patru evenimente cu foc s-au produs pe raza localităților Botoșani, Victoria, comuna Hlipiceni și Mănăstirea Doamnei, comuna Curtești. În municipiul Botoșani au fost afectate două motociclete, izolația unei clădiri și un tomberon de gunoi, iar la Victoria și Mănăstirea Doamnei, câte o anexă.
Cauzele probabile care au generat incendiile au fost: foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise și scurtcircuit.
Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 9.000 de lei.
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 300.000 de lei.
ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024