O nouă propunere legislativă a fost iniţiată de 28 de parlamentari din PSD, PNL, USR, UDMR, ALDE, PMP, minorităţi şi neafiliaţi.
Persoanele care parchează autovehiculul pe locurile amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi ar putea primi amenzi de 5 ori mai mari decât în prezent, iar maşina le-ar putea fi ridicată.
Astfel, amenzile acordate celor care nu permit persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de drepturile lor ar putea fi drastic înăsprite, putând ajunge şi la 10.000 de lei. Totodată, autovehiculul va fi ridicat. În prezent, ocuparea unui loc destinat persoanelor cu handicap fără drept poate aduce şoferilor amenzi de până la 2.000 de lei.
Iniţiatorii proiectului de act normativ precizează că obiectivul acestuia este “de a oferi persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline şi de a beneficia complet de participarea la viaţa socială şi economică”.
Proiectul de act normativ a fost pus în atenţia deputaţilor pentru dezbatere, relatează Promotor.Pentru a se putea aplica, proiectul de act normativ are nevoie de votul favorabil al Parlamentului şi de publicarea în Monitorul Oficial.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
O echipă de tradiție a încercat să-l „fure” pe Bogdan Andone de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
SEARA TRECUTA: Simulare de incendiu la o fabrică din Zona Industrială
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Polițiștii botoșăneni, activități preventive în trenurile CFR
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Declarația zilei 26 aprilie 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024