Ştiri
Coordonatorul unui ONG de la Botoșani, către ministru: Poate activitatea lor nu vi se pare spectaculoasă

O altă luare de cuvânt de la prima întâlnire a ministrului dialogului social la Botoșani i-a aparținut coordonatorului Asociației B-Right Media.

Și Raluca Bălășcău a fost invitată la întrunirea cu ministrul Gabriel Petrea unde a descris în doar câteva cuvinte activitatea complexă pe care organizația pe care o reprezintă, o desfășoară pe plan local.

 

”Venim în sprijinul celorlalte ONG-uri, avem o rețea de vreo 30 de asociații cu care lucrăm la nivel de Botoșani și poate activitatea lor nu vi se pare spectaculoasă dar ne gândim la ce înseamnă ea pentru beneficiarii lor finali. Ne gândim la copii cu autism, cu sindrom Down, la cei săraci care sunt de exemplu ajutați de organizații de italieni care finanțează activități în Botoșani”,


Raluca Bălășcău, coordonator Asociația B-Right Media

 

Și pentru că activitatea de voluntariat presupune un efort cumulat din partea celor care se implică, Asociația B-Right Media marșează tocmai pe atragerea a unui număr cât mai însemnat de tineri în activitățile sociale.

 

”Organizăm târguri ONG, gale ale voluntarilor și avem cumva firul scurt cu ei. De asemenea, am organizat proiecte de inițiative cetățenești, am trainuit tineri din România și din alte țări și chiar i-am învățat să facă o inițiativă europeană cetățenească și campanii de advocacy. Nu știu dacă s-au materializat până la urmă dar cel puțin pașii i-au învățat”,


Raluca Bălășcău, coordonator Asociația B-Right Media

 

Asociația are depuse spre finanțare două proiecte prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) prin care se urmărește sprijinirea unor categorii vulnerabile, prin integrare sau chiar ajutor pentru obținerea actelor de identitate.

 

Asociația B-Right Media s-a înființat în urmă cu șapte ani de zile.

 

În cadrul Asociatiei B-Right Media funcționează, începând cu luna septembrie 2011, Centrul de Voluntariat Be Right! creat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acțiune.


Centrul de Voluntariat își propune să se constituie ca punct de întâlnire între cererea și oferta de voluntariat existentă la nivelul municipiului și județului Botoșani.

 

”Concret, vom recruta, forma și orienta voluntari iar apoi îi vom îndruma spre ONG-urile partenere pentru a putea activa în diverse domenii: social, cultură/media/organizare evenimente, sănătate, educație, protectia mediului, protectia animalelor, etc”, este mesajul celor de la B-Right Media.

loading...
Proiect depus de B Right Media pentru dezvoltarea comunităţii botoşănene

 

Botoșaniul ar putea avea încă două monumente istorice

Planuri mari pentru reprezentanții Direcției Județene pentru Cultură care și-au propus mai multe obiective de îndeplinit pentru acest an.

Bolizi de lux pe străzile din Botoșani: CÂT costă cea mai scumpă mașină achiziționată de un botoșănean

Din ce în ce mai mulți botoșăneni își achiziționează autovehicule, dovada fiind aglomerația de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor ( SPCRPCIV).

DEMENŢIAL: CE explicaţie a dat un botoşănean care a vrut să fure telefonul mobil din buzunarul unei tinere

O tânără de 17 ani, a fost cât pe ce să rămână fără telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, dar l-a observat la timp pe cel care a întins o mână spre buzunarul hainei cu care era îmbrăcată în încercarea de a-l sustrage.

Certat bine cu cele sfinte: CE a putut să fure un botoşănean dintr-o biserică

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică se plimba nestingherit pe lângă parc, a atras atenţia jandarmilor aflaţi în serviciu în zonă din două motive.

Sute de șoferi de la Botoșani au peste 70 de ani: Anul trecut au devenit șoferi PATRU bătrânei

Zeci de mii de botoșăneni s-au înscris la examenul auto în cursul anului trecut. Printre aceștia și câțiva seniori.

Mercedes Benz tras pe dreapta de poliţişti: SURPRIZĂ cu şoferul – FOTO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani care conducea un autoturism marca Mercedes Benz.

Amplă desfășurare de forțe: Pompieri, poliţişti şi cadre medicale chemaţi pentru o femeie din Centrul Vechi - FOTOGALERIE

Desfăşurare de forţe luni dimineaţă în Centrul Vechi, în urma unui apel primit la numărul unic de urgenţă 112.

Un hypermarket celebru a ajuns la o cifră de afaceri COLOSALĂ: Cel mai ridicat nivel din istoria sa

Grupul francez, cu un magazin deschis şi la Botoşani, devine al doilea jucător din retail ale cărui afaceri sare de 2 miliarde de euro.

ATENŢIE, şoferi: Circulaţie întreruptă în centrul oraşului - Vezi CÂND

Circulația rutieră va fi întreruptă pe un tronson din Botoşani timp de o oră şi jumătate.

loading...
LISTA locurilor de muncă: Se caută consilier pe un salariu de aproape 4.000 de lei

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a publicat astăzi, 22 ianuarie 2018, lista cu peste 500 de locuri de muncă vacante la Botoșani.

Incendiu DEVASTATOR: Bunurile din două camere ale unui botoşănean făcute scrum

Un incendiu de proporţii a cuprins locuinţa unei familii din Botoşani, duminică în jurul orei 18.00.

PROGNOZA meteo pentru următoarele trei luni: Frig, ploi și temperaturi anormale

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru lunile februarie, martie şi aprilie ale anului 2018. 

Bacalaureatul 2018 începe luna viitoare: CALENDARUL probelor

Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat va începe în 2018 în luna februarie, cu probele de evaluare a competenţelor, urmând ca în iunie să se desfăşoare probele scrise, conform calendarului aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale.

Distracţie la volan pe bulevard: CUM a fost surprins un botoşănean în trafic

Mai multe echipaje de la Rutieră au stat cu ochii pe cei care s-au aventurat în trafic în acest week-end.

loading...
RAZIE cu peste 60 de poliţişti: Maşini controlate, vitezomani amendaţi, şoferi făcuţi pietoni

În ultimele 24 de ore, peste 60 de patrule au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

Peste 1.000 de botoşăneni lăsaţi fără ajutoare sociale

Suma totală plătită în luna decembrie 2017 de statul român pentru venitul minim garantat depăşeşte 60,88 milioane de lei, valoarea medie fiind de 276,49 lei de persoană, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

O bijuterie veche de 22.000 de ani descoperită la Botoşani, scoasă pentru prima oară pentru publicul larg

Aceasta este cea mai veche piesă de artă preistorică descoperită în România.

Un bărbat care şi-a ucis în bătaie rivalul în dragoste, adus sub escortă la Botoşani - FOTO

Bărbatul a fost ridicat vineri seara, chiar de la domiciliu şi dus în Penitenciarul Botoşani.

ULTIMĂ ORĂ: Salvatorii în alertă pentru o persoană aproape arsă de vie

Situație extrem de gravă înregistrată astăzi la Botoșani.

vivacredit.ro
”MAREA” greșeală : Un tânăr de 21 de ani a dat nas în nas cu Poliția, exact când nu trebuia

Două zile par să fi făcut diferența în cazul tânărului conducător auto ce a fost surprins de polițiștii botoșăneni.

iarena.ro
loading...
loading...
Sondaj
Ar trebui susținută Mihaela Huncă pentru funcția de ministru al Educației?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Prezența de prevenire a domniilor voastre în școli este foarte importantă. Sau la activități unde fără voi nu se poate, începând de la parohii și unde nu de puține ați avut intervenții, la manifestări sportive, ...
astratex.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6656 lei
USD
Dolarul SUA
3.8059 lei
CHF
Francul elveţian
3.9621 lei
GBP
Lira sterlină
5.2916 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4379 lei
XAU
Gramul de aur
163.1592 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2254 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.5078 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0502 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0525 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1837 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6267 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.2 o C
Dorohoi
-5 o C
Bucecea
-2.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-5 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2018 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.