Ştiri
PAGUBE de peste 3 milioane de euro la Botoșani, din cauza furtunilor

În urma vijeliilor de la începutul lunii iulie înregistrate în județul Botoșani, au fost afectate mii de hectare de culturi agricole, locuințe și anexe gospodărești, drumuri și obiective socio-economice.

În urma întrunirii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Botoșani, autoritățile au întocmit raportul final cu privire la evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice periculoase pe raza județului Botoșani în data de 2 iulie 2019.


Astfel, în vederea constatării și evaluării pagubelor produse ca urmare a fenomenelor hidrometeorologice pe raza unităților administrativ-teritoriale: Ștefănești, Dângeni, Dobârceni, Gorbănești, Ibănești, Mihălășeni, Ripiceni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești, au fost constituite două comisii alcătuite din reprezentanți ai instituțiilor abilitate (Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani, Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, Inspectoratul Județean în Construcții Botoșani, Direcția pentru Agricultură a Județului Botoșani și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani).

 

Cele mai mari pagube au fost înregistrate în comuna Dângeni (4.370.300 lei) și în orașul Ștefănești, (3.248.795 lei), urmate de comuna Dobârceni (2.713.590 lei) și comuna Ungureni (2.455.539 lei).

 

„Membrii comisiei care au făcut evaluarea pagubelor în urma fenomenelor meteorologice înregistrate pe data de 2 iulie, au prezentat rapoartele finale în ședința CJSU. Urmează să trimitem la Guvern împreună cu CJ proiectul de hotărâre de Guvern pentru a primi un sprijin financiar pentru aceste pagube”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

Valoarea totală estimată a pagubelor, în județul Botoșani, este de 15.130.408 lei, din care la capitolul infrastructură rutieră - 660.050 lei, 102 locuințe avariate - 150.555 lei, 3 blocuri de locuințe - 24.525 lei, 4 anexe gospodărești avariate - 5.000, 13 obiective socio-economice - 36.495 lei. De asemenea, au fost afectate 9.191,811 hectare culturi agricole, valoarea pagubelor fiind de 14.253.783.

 

loading...
PRĂPĂD în urma furtunii de la Botoșani: Zeci de intervenții ale pompierilor, copaci și stâlpi căzuți, acoperișuri smulse
PRĂPĂD din nou la Botoșani! Drumuri blocate de copaci smulși din rădăcină, acoperișuri luate de vânt, orașul s-a înnegrit – VIDEO & GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

 

 

 

Se mai fac angajări la instituțiile din Botoșani, de la șef la șofer – LISTA posturilor
Deși Guvernul anunță concedieri masive în rândul bugetarilor, la Botoșani încă se mai scot posturi la concurs.
POVESTEA copilului din Botoșani cu minte sclipitoare RESPINS , pentru că are „sindromul genialității”
Ştie pe de rost toate frecvenţele posturilor de radio din România, toate zilele de naştere ale prezentatorilor tv şi ale fotbaliştilor de la FCSB. Are o memorie sclipitoare şi o inteligenţă peste medie.
Un botoșănean valoros a împlinit 100 de ani, premiu din partea unei primării
Săptămâna aceasta  botoșăneanul a împlinit 100 de ani.
Verdict crunt pentru o adolescentă de 14 ani din Botoșani trimisă urgent la un spital din Iași
Deși are 14 ani, a observat cum abdomenul său creștea de la zi la zi. Părinții s-au îngrijorat și au dus-o la spital. Au rămas stupefiați când au aflat ce se întâmpla cu tânăra.
Un nou proiect: CINE va avea interzis să lucreze în instituțiile statului
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru.
Un lanț de farmacii se RETRAGE de pe piață
Au farmacii în mai multe județe ale țării inclusiv la Botoșani.
Sindicaliștii îi răspund ministrului Sănătății: Nu există dovezi concludente în privința amplorii corupției din sectorul sanitar
 Reacția vine după ce ministrul Sănătăţii a spus că are toleranţă zero faţă de luarea de mită de către angajaţii din sistemul medical.
IPS Teofan a slujit la hramul Mănăstirii Coşula, apoi a creștinat pruncul unui preot din Botoșani - FOTO
În ziua când Biserica Ortodoxă Română l-a sărbătorit pe Sfântul Ierarh Nicolae, Mănăstirea Coșula din Botoșani și-a serbat hramul. Un alt moment emoționant a avut loc, în aceeași zi, într-o parohie din municipiul Botoșani.
Meteorologii avertizează: Valuri de aer POLAR în perioada următoare, viscol și ninsori
Meteorologii trag semnalul de alarmă cu privire la fenomenele cu care se vor confrunta oamenii.
VESTE bună pentru cultura botoșăneană: Un patrimoniu primește recunoașterea pe care o merită
Memorialul Ipotești aduce mulțumiri tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la constituirea și îmbogățirea colecțiilor sale, la buna funcționare a instituției, celor care prin activitatea sa au contribuit direct sau indirect la acreditarea ei.
Primarul care a depus de adeziune la PNL în noaptea alegerilor a intrat în ALDE
La mai puțin de o lună de la data la care a depus adeziune la Partidul Național Liberal, primarul comunei Păltiniș a decis să revină în ALDE.
ANAF, anunț important la sfârșit de an privind CONTROALELE în casele românilor
Clarificarea a venit în contextul în care, în spațiul public, a apărut această informație.
EXCLUSIV: Doi consilieri de la municipiu plus o profesoară din Flămânzi preiau conducerea Inspectoratului Școlar
Dacă pentru majoritatea instituțiilor s-a stabilit în Biroul Politic Județean al PNL Botoșani desfășurat vineri seară doar viitorul director general, în cazul uneia s-a căzut deja de acord și asupra adjuncților.
Un fost elev al Liceului de Artă a ajuns în primii 8 la Vocea României: Un moment de vis VIDEO
12 concurenți cu voci senzaționale au luat cu asalt, vineri aseară, scena Vocea României, în prima ediție live a sezonului 9! Telespectatorii au avut parte de un show plin de energie și emoție și au primit în casele lor bucuria transmisă de participanții celei mai tari competiții a vocilor.
Doi directori de care guvernarea liberală nu se atinge, au ”spate” politic
Cel puțin doi dintre actualii conducători de servicii publice deconcentrate își vor păstra posturile și în guvernarea liberală. Și aceasta nu pentru că ar fi membri PNL sau pentru că ar fi intrat între timp în acest partid.
Cea mai promițătoare elevă viitor cadru didactic, premiată într-o gală de suflet: Unim cerul cu pământul VIDEO & GALERIE FOTO
1 martie 2012 - 6 decembrie 2019... La mai bine de șapte ani din ziua în care Angelica Gherman, învățătoarea din Botoșani cu 23 de cărți școlare apărute la edituri din București, a plecat dintre noi, gala care îi poartă numele și-a consumat a VII – a ediție.
PROGRAMUL Cine Globe: DOUĂ avanpremiere pe marile ecrane de la Botoşani
Noi pelicule rulează la Cine Globe, din incinta Uvertura Mall, în perioada 6 – 12 decembrie  2019.
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind parcarea autovehiculelor pe timpul iernii
Primaria comunei Mihai Eminescu va anunta ca, in conformitate cu art.9.2., pct. 6 din Regulamentul privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea comunei Mihai Eminescu, aprobat prin H.C.L. nr 26/12.03.2018, ocuparea sau parcarea pe domeniul public (drumuri) a autovehiculelor de orice fel, care impiedica procesul de deszapezire in sezonul rece (15 noiembrie – 15 martie) se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 700 lei – 1.200 lei pentru persoanele fizice si 900 lei – 1.500 lei pentru persoanele juridice.
Moldova – zona cea mai săracă: SOLUȚIA propusă de un deputat din Botoșani
În cadrul unei conferințe de presă, Mihaela Huncă, a declarat că România are nevoie de fonduri europene de aceea trebuie să se facă front comun pentru o absorbție cât mai mare.
Pierzători, dar totuși câștigători! Doina Federovici: A fost un turism, a fost o sărbătoare foarte mare în județul Botoșani
Social democrații botoșăneni se află în plin proces de analiză a rezultatelor și cauzelor lor, din cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidențiale.
kurtmann.ro%20
Sondaj
Se va schimba România în bine după votul de la prezidențiale?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am refuzat și vom refuza tot timpul. Și am avut oferte de la fiecare partid politic și la pachet: consilieri, primari din județ. De la toate partidele”,Andrei Drancă, președinte USR Botoșani ...
fashiondays.ro
inpuff.ro%20
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7785 lei
USD
Dolarul SUA
4.3069 lei
CHF
Francul elveţian
4.3582 lei
GBP
Lira sterlină
5.6554 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9667 lei
XAU
Gramul de aur
204.2895 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2465 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4461 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9491 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2680 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1871 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6395 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.