Chiar dacă a reușit o cursă destul de lungă cu polițiștii pe urmele lui, botoșăneanul nu a scăpat de amendă, nici de dosarul penal.
Ieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Botoşani care acționau pe strada Împărat Traian au observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare, procedând la efectuarea semnalului de oprire.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor poliţiştilor, continuându-şi deplasarea, a fost urmărit în trafic până pe strada Bucovina, unde a fost interceptat de către aceştia.
Acesta a fost identificat în persoana unui tânăr de 34 de ani, din localitatea Ungureni, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta deţine o dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, fără drept de circulaţie.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui autoturism neînmatriculat.
Totodată, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 580 de lei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024