Sancțiuni de peste 63.000 de lei și 14 permise reținute de polițiști în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
Forțele de ordine au intervenit la 45 de evenimente, 40 dintre acestea fiind sesizate prin apel la 112.
În urma activităților desfășurate, pe raza întregului județ, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 63.000 de lei, au fost reținute 14 permise de conducere și au fost confiscate bunuri în valoare de 1.000 de lei.
La data de 21 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 291 C, în comuna Șendriceni, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un bărbat de 35 de ani, din județul Suceava.
În urma controlului efectuat, s-a stabilit faptul că datele înscrise pe avizul de însoțire nu corespundeau cu realitatea faptică, întrucât bărbatul transporta peste 4 metri cubi de cherestea, iar pe avizul de însoțire era înscrisă cantitatea de 1,60 metri cubi.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, iar diferența de material lemnos care nu era trecută pe avizul de însoțire, a fost supusă confiscării.
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024