Peste 150 de mijloace de transport au fost verificate, în weekendul care s-a încheiat, amenzile aplicate ajungând la 17.000 de lei.
În perioada 18-20 noiembrie 2022, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și reprezentanți ai Direcției Silvice, au acționat pentru prevenirea și combaterea transportului de material lemnos și animale vii, pe raza întregului județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și au fost controlate peste 150 de mijloace transport, inclusiv atelaje hipo.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul județan D.J. 282, în localitatea Huțani, o autoutilitară care transporta material lemnos fără a deține aviz de însoțire.
În cauză a fost dispusă confiscarea cantității de material lemnos, iar conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024
Polițiștii botoșăneni, la datorie în minivacanță
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024