O familie din Vorniceni, a rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, cu intenţie de persoane necunoscute.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru stingerea incendiului puţin înainte de miezul nopţii. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu două autospeciale cu apă şi spumă, precum şi pompierii voluntari.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau acoperişul casei, precum şi bunurile dintr-o cameră, existând pericolul ca flăcările să se extindă la celelalte încăperi. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri, mai bine de trei ore, fiind protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 30.000 lei.
Cazul a fost preluat de către poliţişti.
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024