Mai multe petiții au fost primite de către o instituție de la Botoșani, unele dintre ele fiind anonime. Conform legii, acestea se clasează.
Botoșănenii au reclamat mai multe aspecte la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) de la începutul anului. Principalele aspecte la care făceau referire petițiile s-au referit la disconfort produs de zgomot, construire blocuri de locuințe, depozitare de deșeuri, desfășurarea unor activități economice.
Toate petițiile au fost rezolvate în timp legal. Directorul instituției a atras atenția că sunt și cazuri în care petițiile sunt anonime.
„Având în vedere că la Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani se transmit petiții anonime, facem următoarea precizare: Petițiile formulate de către persoanele fizice trebuie să cuprindă cel puțin numele și prenumele petiționarului, precum și domiciliul acestuia”,
Eugen Mateciuc, director APM Botoșani.
În astfel de cazuri, petițiile sunt clasate.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Acțiunea BLOCADA: Amenzi de aproape 100.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Suferința unui copil de șase ani: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Vot în plenul municipal pentru un important premiu național – CÂND vor avea loc Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024