Și asta pentru că este singurul medic ATI dintr-un spital municipal.
Nouă din cei 27 de pacienți cu Covid-19 internați în Spitalul Municipal Vatra Dornei au forme grave și critice de boală: 6 cu forme grave și 3 cu forme critice. Ceilalți 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19 au forme medii de boală.
Managerul spitalului, Valentin Stan, a declarat pentru Monitorul de Suceava că, pentru pacienții critici, se caută permanent locuri la Terapie Intensivă la alte spitale deoarece la Vatra Dornei, deși există două echipamente pentru ventilație non-invazivă, acestea nu pot fi folosite. Problema este însă că nici în spitalele din Suceava, nici în cele din Rădăuți, nu mai este niciun loc disponibil.
Motivele sunt că, pe de o parte, echipamentele au venit de aproximativ 3 săptămâni, dar până acum firma distribuitoare nu a făcut instruirea personalului din spital în privința utilizării.
Iar pe de altă parte, singurul medic ATI din spital este o doctoriță în vârstă de 70 de ani, care vine de la Botoșani, pentru Compartimentul de Primiri Urgențe.
„Aceste echipamente pot fi utilizate doar de medici ATI, după instruire prealabilă. Acum degeaba le avem, nu le putem folosi”, a spus managerul.
Având în vedere că între Botoșani și Vatra Dornei sunt 154 de km, doctorița este nevoită să străbată, dus-întors, peste 300 de km pentru a asigura serviciul medical pentru pacienții greu încercați.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Angajări la Maternitatea Botoșani – POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
May 04, 2024