Conducătorul auto s-a angajat în depășirea unei mașini parcate, însă nu a putut evita autoturismul care venea din sens opus.
În cursul zilei de luni, un bărbat de 43 de ani, din oraşul Bucecea, în timp ce conducea autoturismul personal pe raza localităţii Mândreşti, s-a angajat în depăşirea unui vehicul oprit pe marginea drumului public, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 20 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane, care au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Cei doi conducători auto au fost testaţi alcolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cardurile sociale pentru alimente: CE trebuie să facă cei care nu le-au primit
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bordea, primul Paște după divorț petrecut la Botoșani: Nu am mai fost de 12 ani de sărbători la ea
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Locul de muncă plătit cu mii de euro, neatrăgător pentru tineri: CARE sunt cerințele patronilor
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Permise reținute și zeci de AMENZI date de polițiștii botoșăneni în noaptea de Înviere
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024