Confirmarea cu COVID a colonelului Cristian Amarandei, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu impune măsuri speciale pentru șefii județului.
Nu se impun măsuri de izolare sau testare a membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) care au în contact cu colonelul Cristian Amarandei.
„Am făcut o adresă oficială către DSP și așteptăm rezultatele anchetei și recomandările în principale, ale medicului epidemiolog. La toate ședințele, știți foarte bine, am purtat echipament de protecție, mănuși, am păstrat distanța socială chiar și în grupurile tehnice restrânse tot cu mască. Așteptăm, noi ceilalți membri suntem bine, nu avem simptome”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Colonelul Cristian Amarandei a prezentat simptome reduse ale infecției cu noul coronavirus. Însă fiind contact direct cu cadrele ISU care au fost deja confirmate, s-a impus și testarea sa.
„El a fost de serviciu la dispecerat, plus că prin natura funcției și a meseriei a interacționat cu cei din dispeceratul integrat unde avem cazuri confirmate și atunci fiind contact direct i s-a recomandat testarea”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Din acest moment, toate ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vor avea loc în sistem online.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Se apropie o nouă minivacanță: CÂTE zile libere vor avea bugetarii
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Dezvăluirea făcută de Petru Parfenov la instalarea lui Liviu Ciobotariu – VIDEO
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
Bani de la CJ pentru TREI instituții din Botoșani – SUMELE
Oana Sava
Jul 26, 2024