În ziua de 31 ianuarie 2020 a avut loc Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, convocată în vederea luării unei poziţii faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a Parlamentului României, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor.
În urma analizei atente a impactului noilor prevederi legislative asupra carierei magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate, precum şi asupra activităţii judiciare în ansamblu, cu unanimitate de voturi, s-a hotărât:
1. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îşi exprimă dezacordul faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a Parlamentului României, în şedinţa din data de 28 ianuarie 2020, a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, considerând acest fapt de o gravitate deosebită, de natură să lezeze fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie .
2. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îşi vor restrânge activitatea, în perioada 1-9 februarie 2020, la cauzele reprezentând urgenţe, apreciere ca se va realiza în concret, de către fiecare procuror.
3. În aceeaşi perioadă, se suspendă acordarea audienţelor cu publicul; plângerile, cererile şi memoriile urmează a fi comunicate prin poştă sau depuse numai la grefa unităţii.
4. Având în vedere impactul eliminării pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îşi exprimă solidaritatea faţă de formele de protest manifestate de această categorie profesională, se arată într-un comunicat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024