Moartea unei femei în vârstă de 40 de ani ridică o serie de semne de întrebare, iar poliţiştii trebuie să afle dacă sunt suspiciuni de comitere a vreunui fapte penale.
Sâmbătă la amiază, un bărbat din Dolhasca a sunat la poliţie şi a precizat că într-o casă nelocuită pe care o deţine în acest oraş a găsit o persoană de sex feminin decedată. S-a stabilit că este vorba de o persoană din comuna Tudora, judeţul Botoşani, care prezenta şi o serie de urme pe corp.
Din verificări, poliţiştii au aflat că femeia locuia la concubinul ei din Dolhasca, iar pentru că în ultima perioadă consumase în exces băuturi alcoolice a ajuns într-o stare de agitaţie. Din acest motiv, pe data de 5 iulie a fost internată la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a revenit la Dolhasca a doua zi, potrivit Monitorul de Suceava. Pe 6 iulie a plecat de la locuinţa concubinului, iar o zi mai târziu a fost găsită fără suflare.
În funcţie de rezultatele necropsiei se va stabili dacă moartea a avut la bază cauze naturale sau dacă femeia a fost ucisă.
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Cum se tratează venele varicoase
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024