Anunțul vine după ce, săptămâna trecută, premierul declara că nu sunt bani suficienți la Sănătate pentru a încheia anul.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunțat, marți, că plata salariilor aferente lunii decembrie va fi realizată la timp. Cadrele medicale vor primi banii.
„Am avut o primă întâlnire cu ministrul Finanţelor Publice, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a vicepremierului Raluca Turcan, în care am discutat despre necesitatea unei rectificări bugetare pozitive pentru plata salariilor şi suplimentarea fondurilor Sănătăţii, astfel încât să nu existe discontinuităţi în derularea programelor şi proiectelor existente, precum şi în plata salariilor. Cadrele medicale vor primi drepturile salariale conform muncii prestate şi a prevederilor legale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Victor Costache, potrivit unui comunicat remis presei marţi.
Premierul Ludovic Orban declara la finalul săptămânii trecute că nu sunt bani suficienţi pentru a încheia anul nici în ceea ce priveşte programele de sănătate şi nici în ceea ce priveşte bugetul CNAS.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024