Ştiri
MĂSURI solicitate în Consiliul Local împotriva directorului Țurcanu: Este ultima limită pe care o putem suporta VIDEO

Ceea ce s-a întâmplat luni dimineață la padocurile municipalității urmează să stabilească cu exactitate polițiștii care au înregistrat plângerea penală făcută de medicul veterinar Mihai Maxim împotriva directorului DSPSA, Eugen Țurcanu.

În cadrul ședinței extraordinare de miercuri, 7 august 2019 viceprimarul Cosmin Andrei a atins subiectul scandalului de la DSPSA în care Eugen Țurcanu este acuzat că l-ar fi lovit pe medicul veterinar.

 

I s-a adresat primarului Cătălin Flutur căruia i-a solicitat să ia măsuri.

 

„Dle primar avem un director, colegul nostru care este la al doilea caz de agresiune la direcția pe care o conduce, cel puțin asta spun subalternii dlui, reclamă acest lucru la Poliție. Avem pe ordinea de zi constituirea unei comisii. Cred că situația este destul de gravă și se impune să luați anumite măsuri cu colegul dv de partid, pentru iată se ajunge la agresiune și este ultima limită pe care o putem suporta”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

În cadrul ședinței, Cosmin Andrei a mai arătat că probabil directorul DSPSA are o mare răspundere prin prisma funcției, coordonând activități diverse, de la baze sportive și spații verzi, la Cornișa și câini fără stăpân.

 

„Din informațiile mele mai sunt și alte cazuri la DSPSA dar angajații de acolo nu au curaj să vorbească. Vă solicit respectuos să veniți cu o propunere, să luăm o măsură, nu s emai poate așa ceva. Poate este depășit dl Țurcanu cu atribuțiile pe care le are, cu câini, cu Cornișa. Poate sunt prea multe activități, haideți să-l degrevăm de această presiune, trebuie să ajutăm și acești oameni, în primul rând le este afectată integritatea fizică, nu este permis. Suntem reprezentanți ai botoșănenilor, membri în CL”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Primarul Cătălin Flutur nu a răspuns la interpelare. A făcut-o în schimb Eugen Țurcanu care a declarat că într-adevăr există un conflict la DSPSA urmare a unor „afaceri” pe care medicul veterinar le-ar fi făcut cu firma care a avut în trecut activitatea de ecarisaj.

 

„Am o rugăminte la dl viceprimar Cosmin Andrei. Am scos de la banul public firma Trioconstruct și Helmi Vet, să încercați să stopați jaful public care a fost făcut acolo ani de zile. Firma Trioconstruct vă dă raportul constant, a fost firma dv de casă. Helmi Vet este condusă de un președinte care este mare liberal (ALDE n.r.), vicepreședinte național al ANSVSA și care face presiuni tuturor cabinetelor veterinare din oraș să nu lucreze padocul. Cred că ar fi trebuit să începeți cu asta, cu câți bani ați sifonat acolo în fiecare lună”,

Eugen Țurcanu, director DSPSA

 

Replica lui Cosmin Andrei a fost că directorul DSPSA nu face altceva decât să încerce să deturneze atenția de la ceea ce s-a întâmplat luni dimineața la padocuri.

 

„Tehnica aceasta de deturnare a atenției de la faptul că acel om reclamă că l-ați strâns de gât, la faptul că îmi aduceți mie acuze, trebuie să le probați. E o tehnică, dar discutăm despre altceva. Eu vă solicit să notificați toate organele de anchetă dacă aveți informații, dacă licitația nu a fost corectă notificați pe toată lumea, scrieți așa cum ați mai scris începând cu toate instituțiile din Botoșani, din Suceava de unde vreți dv. chiar vă recomand. Dar nu mai agresați oamenii la DSPSA”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Deja a fost constituită o comisie de cercetare a primului caz de agresiune care a avut loc la DSPSA în care un angajat în acuza pe șeful de la Baza Sportive, Ovidiu Dumitraș că l-ar fi lovit. În cel de-al doilea caz de acuzații, s-au cerut măsuri din partea primarului.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Plângere penală împotriva lui Eugen Țurcanu: Este acuzat că l-a strâns de gât pe medicul veterinar de la DSPSA și l-a izbit de pereți

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Pompierii își deschid porțile, expoziție de tehnică de intervenție și alte acțiuni pregătite inclusiv în biserici – VIDEO
În fiecare an, Ziua Protecției Civile din România este sărbătorită pe 28 februarie. Pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Un arbitru cu doar două meciuri în Superligă delegat la partida Botoșaniului cu FCSB
Delegare de necrezut la meciul dintre FC Botoșani cu FCSB.
Bătăușii de pe Primăverii REȚINUȚI de polițiști: Toți sunt din Suceava, unul a rămas internat în spital - VIDEO
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au transmis în urmă cu puțin timp că toate persoanele implicate în scandalul de pe strada Primăverii au fost reținute. 
Aparatele care vor fi montate în casele oamenilor, Botoșaniul NU este pe listă: Arafat – Nu avem cum să acoperim nevoile
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat o inițiativă pentru îmbunătățirea siguranței locuințelor românilor.
Noi imagini șocante de la bătaia în stradă, doi bărbați ajunși la spital – VIDEO
Scenele violente au avut loc sâmbătă, 24 februarie 2024, pe strada Primăverii, în zona „capătul lui 1”.
Probleme pentru un titular de la FCSB înainte de meciul cu FC Botoșani
Elias Charalambous are bătăi de cap chiar înainte de meciul cu FC Botoșani de duminică, 25 februarie 2024.
Durere la moartea unei mămici de 42 de ani: Un simbol al iubirii necondiționate și al spiritului neînfrânt
Asociația „Salvează o Inimă” a organizat o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire femeia s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024.
Carte realizată în memoria Alexandrei Ivanov cu poezii și mărturii tulburătoare: Lansăm o invitație pentru toți...
Invitație lansată pentru toate persoanele care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, tânără moartă la Maternitatea Botoșani.
Necaz la vamă pentru un șofer prins cu o mașină „fantomă”
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz. 
Asfalt turnat pe o stradă de la periferia orașului – FOTOGALERIE
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un oraș din Suceava a devenit oficial stațiune turistică
Lista noilor stațiuni a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Doina Federovici, printre nominalizări: Ciolacu vrea mai multe doamne în funcțiile de top din administrație  
Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş. 
Cu polițiștii pe urmele lui: Un botoșănean s-a izbit cu mașina într-un bar – FOTOGALERIE
Botoșăneanul nu a oprit la semnalele polițiștilor suceveni.
Bagaj suspect la Uvertura Mall, desfășurare de forțe seara trecută – VIDEO
A fost agitație vineri seară lângă cel mai mare centru comercial din Botoșani.
Iftime, enervat de amenințările cu exodul primarilor: Pleacă așa cu două valize de voturi în spate? / Ce, sunt singurii? VIDEO
Amenințările mai mult sau mai puțin voalate pe care unii primari le-au făcut după acțiunile declanșate de conducerea centrală privind impunerea lui Valeriu Iftime în funcția de președinte interimar al PNL Botoșani l-au enervat pe omul de afaceri.
Chirii majorate cu câțiva lei pentru specialiștii din Sănătate – LISTA prețurilor
Cuantumul actualizat al chiriilor va fi aprobat de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 februarie 2024.
Fotbalistul din Botoșani, salt spectaculos, de la Memorialul Ion Bordeanu la Liga 1 – VIDEO
Este unul dintre jucătorii de perspectivă de la FC Botoșani.
Săptămână încărcată de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Cinematrograful din Uvertura Mall a anunțat numeroase filme ce vor fi proiectate în perioada 23-29 februarie 2024.
OFICIAL: Portarul bosniac a semnat cu FC Botoșani
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului astăzi, 23 februarie 2024. 
ASTĂZI: Monica Adăscăliței reconfirmată pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati
Primul mandat de interimat pentru medicul urgentist numit în funcția de conducere a celui mai mare spital al județului a expirat deja.
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
9.9 o C
Dorohoi
9.6 o C
Bucecea
8.8 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
10.5 o C
Ştefăneşti
11.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.