Polițiștii locali au acționat pentru fluidizarea traficului, iar unor șoferi li s-au ridicat mașinile.
Marți, Serviciul Circulație pe drumuri publice a acționat pentru combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului pe raza municipiului Botoșani, str. Armeană (zona Piața Centrală), str. Calea Națională, str. Prieteniei, str. Victoriei, str. Primăverii, și a parcărilor adiacente.
Conform prevederilor legale, în două situații a fost dispusă și măsura tehnico - administrativă de ridicare a autoturismelor pentru staționarea pe trecerea de pietoni (str. Împărat Traian) și ocuparea locului de parcare destinat exclusiv persoanelor cu handicap (zona Carrefour) fără a avea dreptul.
Urmare activităților desfășurate, polițiștii locali au aplicat un număr de 30 sancțiuni contravenționale, din care 12 sancțiuni cu amenda în valoare de 3.810 lei și 18 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1391/2006 – pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor.
În următoarea perioadă vor fi monitorizate situațiile amintite, pentru asigurarea unui climat de siguranță.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Amenzi în magazinele care vând carne de la Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Polițiștii locali în „vizită” prin barurile din Botoșani: Au lăsat câteva amenzi la plecare
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024