Un echipaj al Poliției Orașului Darabani a oprit vineri pentru control, pe strada Muncitorului, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din comuna Mileanca.
În urma verificărilor efectuate, în portbagajul autoturismului a fost identificată cantitatea de 90 de kilograme de pește, pentru care bărbatul nu a prezentat documente legale de proveniență.
Întreaga cantitate de pește a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi distrusă conform prevederilor legale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.
FOTO: OradeSibiu.ro.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024