Mai mulți medici tineri au fost angajați în ultimele luni la Spitalul Județean Mavromati.
Printre ei se numără și Simona Sava, medic în specialitatea Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice.
„Sunt angajată la Spitalul Județean din august 2021. Am aproape un an de experiență. Perioada Rezidențiatului am terminat-o la Iași la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Spiridon” o perioadă de patru ani și apoi am ocupat acest post prin concurs”,
Simona Sava medic diabetolog Spitalul Județean Mavromati
Tânără a luat parte astăzi la o conferință de presă organizată de reprezentanții Spitalului Județean Mavromati.
„În primul rând un colectiv minunat care m-a ajutat și mi-a făcut adaptarea mult mai ușoară, acomodarea mai ușoară. Iar referitor la pacienți, surprinzător pentru mine, pentru că oarecum este un oraș mic, adresabilitatea este foarte mare. Noi diagnosticăm cazuri de diabet zilnic, destul de multe”.
Medicul s-a arătat îngrijorat de faptul că pacienții vin în stadiul complicațiilor cronice. Și că au nevoie de intervenții chirurgicale.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024