Ştiri
Lăsat fără bani de CJ, Buhăianu ameninţă cu retragerea sau mutarea Pro Volei
Conducerea Pro Volei ia în calcul mutarea echipei în alt oraş sau chiar renunţarea la locul din Divizia A după ce Consiliul Judeţean nu a alocat nici în acest an fonduri pentru activităţile sportive. Bugetul clubului pe un singur an trece de 600.000 de lei, iar suma pe care se mizează de la Primărie este aproximativ jumătate, adică tot atît cît s-a repartizat şi în 2010, cînd însă jumătate de sezon echipa a evoluat în liga a doua şi cheltuielile erau mai reduse.
Deputatul Cătălin Buhăianu susţine că în condiţiile refuzului CJ de a finanţa orice activitate sportivă şi implicit singura echipă de liga I din Botoşani îi este foarte greu să mai continue. „Sunt discuţii, crezi că nu am luat în calcul? (retragerea echipei – n.r.). Pentru că înseamnă că este o chestie care nu se vrea şi dacă nu se vrea, eu nu pot să o ţin singur. Pot să o duc şi în altă parte, există variante, încerc”, a afirmat preşedintele CS Pro Volei. Acesta este nemulţumit că sunt oameni care ar putea sprijini clubul, dar care nu o fac, chiar dacă la Sala Polivalentă uneori se adună şi cîte 800 de spectatori la un singur meci. Mai mult, susţine că nu a avut vreodată probleme cu decontări sau nereguli descoperite de Curtea de Conturi. „Sunt bani mulţi la mijloc şi nu pot să susţin singur. Trebuie să termin campionatul acesta şi să văd cum îl încep pe următorul”, a mai spus Cătălin Buhăianu. Pro Volei se află la primul sezon în Divizia A şi ocupă locul 6 din 11 echipe după disputarea a 13 etape.


Secții de votare amenajate în aproape 260 de școli din Botoșani: Anunțul IȘJ
Activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice din unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie 2010.
OFICIAL: Școlile se închid timp de TREI zile pentru organizarea alegerilor locale
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.
Lucrări de asfaltare în plină desfășurare pe un tronson de drum județean – GALERIE FOTO
Consiliul Județean Botoșani continuă procesul de reabilitare a infrastructurii rutiere a județului Botoșani, iar în această perioadă se desfășoară lucrări pe unul dintre cele mai circulate tronsoane de drum județean de pe Zona de Sud a județului.
Record de noi îmbolnăviri și zeci de decese raportate astăzi de autorități – SITUAȚIA pe județe
Până astăzi, 23 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 116.415  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 93.558 de pacienți au fost declarați vindecați.
Un deces și mai multe cazuri noi de COVID la Botoșani în ultimele 24 de ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi de COVID înregistrate în ultimele 24 de ore.
Doina Federovici: Persoanele vârstnice și botoșănenii cu dizabilități vor beneficia de sprijinul necondiționat al Consiliului Județean în mandatul meu
Doina Federovici, candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a anunțat astăzi principalele măsuri pentru vârstnici și pentru persoanele cu dizabilități.
Peste 350 de apicultori botoșăneni au luat astăzi bani de la stat
Anunțul a fost făcut de către Direcția Agricolă Botoșani.
Curs de instructor sportiv organizat la Botoșani - DETALII
Nu se percepe taxă de participare.
FC Botoșani ar putea rămâne fără căpitan: Are două oferte din campionatul Rusiei şi una din Italia
FC Botoșani ar putea să își piardă golgheterul și căpitanul în această perioadă de mercato, toate acestea după ce echipe din Rusia și Italia au transmis că îl doresc pe Marko Dugandzic.
Loading...
Donație importantă la Mavromati, spitalul a primit aparat de zeci de mii de euro - GALERIE FOTO
Spitalul Județean Mavromati a primit o donație importantă în lupta cu COVID-19.
Polițiștii botoșăneni în calea vitezomanilor: Zeci de mașini verificate, sancțiuni de mii de lei
Acțiunile polițiștilor vor continua.   
Tânăr oprit de polițiști în trafic și dat jos imediat din mașină
  Polițiștii l-au oprit pentru un control de rutină.   
Copil lovit de o șoferiță de 18 ani, incredibil CE a făcut tânăra după ce a comis accidentul
Un copil de 8 ani a ajuns la spital. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru două infracțiuni, pe numele tinerei de 18 ani.
Teren pentru case, bani pentru achiziționarea de mașini și alte beneficii pentru aceste familii, care sunt CONDIȚIILE
Proiectul a fost adoptat tacit la Senat.
Loading...
Cosmin Andrei: Materna și Mame sănătoase în Botoșani sunt programele mele pentru susținerea întemeierii familiilor în orașul nostru din Pachetul social Gabriela Firea
Candidatul PSD pentru Primăria Botoșani, Cosmin Andrei a continuat astăzi să prezinte programele sale pentru susținerea întemeierii familiilor din Botoșani prin inițierea unor programe locale de vouchere care vor fi acordate femeilor pentru realizarea de analize și teste medicale.
Candidatul la primărie care NU credea în COVID: ”Acum m-am convins de existența coronavirusului”
După ce se va externa, botoșăneanul a promis că va dona unității sanitare 10 televizoare, pentru a mai anima atmosfera din saloane, și suporți perfuzie.
Încep lucrările de modernizare a drumurilor județene Corlăteni – Dimăcheni și Coțușca – Ghireni
Termenul de execuție a lucrărilor, prevăzut în contract, este de 8 luni.
Sofia Vicoveanca împlinește astăzi 79 de ani: Care este numele real al artistei și DARUL din trăistuță primit la Botoșani, de care nu se desparte niciodată
Solistă a Orchestrei ”Rapsozii Botoșanilor”, îndrăgita artistă împlinește astăzi 79 de ani. Este la fel de activă ca în tinerețe și se gândește cu dor la momentul în care va putea fi din nou pe scenă, cu publicul în sală.
Roxana Florentina Țurcanu: “Nu știu ce a fost mai important pentru factorii decidenți de la nivel local – bucuria copiilor sau cea a proprietarilor de mașini?” - VIDEO
Candidatul ALDE la Primăria Municipiului Botoșani a continuat să viziteze zonele periferice ale orașului, pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii.
Noapte geroasă de toamnă, meteorologii anunțau 2 grade la Botoșani
Ne îndreptăm către finalul lunii septembrie și încă ne bucurăm de soare și de temperaturi ridicate.
sugi mielu mai boule.Ia si trage o etnobotanica si bea un "adio mama"de maricom mai parazitule si ia tu Congo si sa il bagi in cur la mata
5 februarie 2011, 03:27
Ia echipa si du-te in Congo, nu ne mai parazita pe noi cu pretextul ajutorarii echipei de volei!
3 februarie 2011, 20:42
Sondaj
Pe cine votați la funcția de președinte al Consiliului Județean?
Mihaela Huncă – Pro România
Bogdan Dăscălescu – ALDE
Doina Federovici – PSD
Corneliu Popescu – PMP
Costel Șoptică – PNL
Constantin Rotaru – PPU-SL
Daniel Doctorescu – PRM
Corneliu Furtună – Alianța Partidul Verde - PNȚCD
Andrei Drancă – Alianța USR-PLUS
Declaraţia zilei
„Nu mai putem folosi toaletele. În urmă cu jumătate de an am avut inundație în casă, cu rahat. Tot ce venea de pe canal, mi-a refulat în casă. Problema este mai veche, știu toți cei de la Nova Apaserv, mi-au spus băieții de ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8641 lei
USD
Dolarul SUA
4.1529 lei
CHF
Francul elveţian
4.5153 lei
GBP
Lira sterlină
5.2908 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9554 lei
XAU
Gramul de aur
252.2762 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2481 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3373 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9614 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1184 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1808 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6535 lei
Vremea
astăzi
Botosani
11.8 o C
Dorohoi
11.7 o C
Bucecea
12.1 o C
Darabani
11.1 o C
Saveni
11.8 o C
Ştefăneşti
14.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.