Ştiri
LĂMURIRI cu privire la procedura de protecție a copiilor în cazul spitalizării ambilor părinți

Numeroși părinți s-au alarmat în legătură cu procedura anunțată de un oficial privind situația copiilor ai căror părinți ar putea fi spitalizați din cauza COVID-19.

Copiii cu ambii părinți spitalizați din cauza noului coronavirus vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, care îi plasează într-o zonă dedicată de izolare până la testare, a declarat în această dimineață, pentru Edupedu.ro Mădălina Turza (foto), președinta Autorității pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

 

“Momentan nu avem contaminați în centrele noastre, dar este o situație foarte dificilă”, a precizat Mădălina Turza.

 

După ce informația a ajuns în spațiul public, oficialul guvernamental a venit cu o serie de lămuriri.

 

“Protecția copilului nu ia copiii nimănui”, a precizat Mădălina Turza, președintele Autorității din subordinea Ministerului Muncii, după ce numeroși părinți au întrebat de ce intervine DGASPC.

 

”Există o procedură de siguranță, pentru situații excepționale ca o măsură de protecție a copiilor aflați în situația în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: Dacă ambii părinți ai copilului cu dizabilitate se îmbolnăvesc și necesită SIMULTAN spitalizare și Dacă copilul este sănătos și NU s-a identificat NICIO rudă, familie extinsă, prieten, care să îl îngrijească până la însănătoșirea unuia dintre părinți. La solicitarea părintelui, DGASPC-ul (Protecția Copilului) poate oferi sprijin prin preluarea copilului până la revenirea părintelui”, a explicat pentru aceeași sursă Mădălina Turza.

 

Declarații inițiale:

 

“Sfat pentru părinți: Dacă stați în casă, nu sunteți în zona de pericol. Dacă părinții înțeleg că trebuie să rămână în casă alături de copiii lor, atunci riscurile sunt minime sau zero. Este sfatul principal pe care îl dau, pentru ca noi – știindu-i pe ei în siguranță – să ne putem apleca asupra celor care sunt total lipsiți de protecție”, a declarat Mădălina Turza, pentru Edupedu.ro.

 

După ce ministrul de Interne a anunțat marți seară că România intră în carantină generalizată care se aplică întregii populații, indiferent de vârstă sau categorie socială, și în contextul în care copiii nu au voie să intre în contact cu bunicii, numeroși părinți se întreabă ce se întâmplă în cel mai negru scenariu, dacă ambii părinți sunt spitalizați, iar copilul nu poate fi dus nicăieri în familie?

 

Contactată de Edupedu.ro, Mădălina Turza, președinta Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, a declarat că “trebuie să fim calmi, pentru că o procedură există deja, care se aplică și pentru astfel de cazuri. După ce Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) preia un copil aflat într-o astfel de situație, el este plasat într-o zonă dedicată de izolare. Nu se va duce alături de ceilalți copii din sistemul de protecție”.

 

Amintim că, în contextul carantinei generalizate, copiii nu vor putea merge la bunici.

 

loading...
Viceprimarul Andrei împreună cu polițiștii locali „a strâns” pensionarii de pe străzi: Fac apel la tineri să vorbească cu părinții GALERIE FOTO
E oficial: Ei sunt părinții care NU pot beneficia de plata zilelor libere pentru supravegherea copiilor

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Directorul AJOFM neagă sabotajul online: S-a stricat un switch
Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) neagă acuzațiile de sabotaj informatic care i se aduc de către sindicatul salariaților instituției.
RAZIE de amploare a Poliției Rutiere, concluzie surprinzătoare a oamenilor legii: Toți cei legitimați… - FOTO & VIDEO
Restricţiile dispuse prin ordonanţele militare sunt pentru siguranţa dumneavoastră! Fiţi responsabili, respectaţi-le! Acesta este mesajul polițiștilor botoșăneni care astăzi au desfășurat o amplă acțiune în stradă.
Primar din Botoșani: ”Nu am încasat, în ultimele trei săptămâni, niciun leu din taxe şi impozite locale”
Primarul a atras atenţia asupra dificultăţilor financiare cu care se confruntă administraţiile locale, pe fondul epidemiei de coronavirus.
Când nu-i omoară COVID-ul, tinerii mor din cauza infecțiilor din spitale
Un medic specialist ATI explică de ce mor tinerii din cauza COVID-19.
Muzeul care ne învață cum să depistăm ”grădina zoologică” din apartament: Fiecare încăpere a casei își are ”locatarii” ei - FOTOGALERIE
În fiecare locuință, casă sau apartament există câte o mică grădină zoologică în care găsim o mare diversitate de insecte. Apariția lor și decizia de a rămâne alături de noi mai mult decât ne dorim să le găzduim, reprezintă o sursă considerabilă de stres. Și nu numai...
O asistentă medicală de la Spitalul Județean a leșinat de epuizare
Caz revoltător la spitalul Județean de Urgență Mavromati, din Botoșani, unitate medicala COVID 19.
Alți 17 botoșăneni au fost băgați în carantină
Mai mulți botoșăneni care au venit din străinătate au fost băgați în carantină.
Dosare penale pentru doi tineri au „EVADAT” dintr-un centru de carantină
Mulți dintre botoșănenii pentru care s-a luat măsura carantinării, nu respectă restricțiile impuse de autorități.
Se redeschid casieriile Nova Apaserv - PROGRAMUL
NovaApaserv a transmis programul casieriilor în luna aprilie.
Loading...
APROAPE o săptămână de când a venit aparatul de testare DONAT de un ONG, abia de AZI se fac teste
Asociația „Salvează o inimă” condusă de botoșăneanul Vlad Plăcintă, cu sprijinul mai multor cetățeni sau oameni de afaceri din Botoșani a donat Spitalului Județean Mavromati un aparat de testare a coronavirusului.
Municipalitatea va distribui săptămânal pachete cu alimente vârstnicilor
Anunțul a fost făcut de către Primăria Botoșani printr-un comunicat de presă.
Câmp pârjolit de flăcări, pompierii au stins flăcările care „amenințau” și-o casă – FOTO&VIDEO
Arderile necontrolate de vegetație uscată au scăpat de sub control și miercuri la amiază.
Amenzile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare pot fi plătite online: CUM se procedează
Începând de pe 6 aprilie 2020, plata amenzilor pentru încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare poate fi făcută și online.
Schimbarea făcută de WhatsApp din cauza coronavirusului: CUM sunt afectați utilizatorii
 Această schimbare rămâne în vigoare pe termen nelimitat.
Loading...
300 de euro ceruți drept sporuri pentru acești angajați
Sindicaliștii au trimis în acest sens o adresă către ministrul Marcel Vela.
O botoșăneancă a așteptat peste o săptămână să fie testată pentru coronavirus
Botoșăneanca ar fi fost într-un final testată după ce a intrat în direct la un post de radio.
RAZIE în două localități acasă la oameni, în mașini și la unități economice – FOTO&VIDEO
Echipaje mixte de polițiști și jandarmi botoșăneni au acționat și în două localități din județ, fiind aplicate mai multe amenzi.
ASTĂZI DE LA ORA 10: Moment de reculegere în toată țara pentru ambulanțierul mort de COVID
În toate Serviciile Publice de Ambulanţă este declarat doliu şi se va ţine un moment de reculegere timp de un minut.
S-a depășit pragul de 200 de morți pe seama COVID-19, printre decedați o femeie de 38 de ani fără afecțiuni
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, miercuri dimineaţă, încă şase decese din cauza noului coronavirus în România.
APIA Botoșani: Îndemn către fermieri pentru depunerea online a acestor cereri unice de plată
În cele două zile de depunere electronică, s-au depus deja un număr de 339 cereri de plată, pentru o suprafață de 1.388 hectare.
Loading...
Loading...
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
“Copiii sunt încântați că pot fi utili si că pot participa, într-o anumita măsură, pentru a trece cu bine de această problemă cu care toți ne confruntăm. Multumesc dui Câșlariu pentru donația făcută, pentru implicare ș ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8338 lei
USD
Dolarul SUA
4.4477 lei
CHF
Francul elveţian
4.5796 lei
GBP
Lira sterlină
5.4833 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0874 lei
XAU
Gramul de aur
236.2803 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2393 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3495 lei
AUD
Dolarul Australian
2.7355 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1721 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1776 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6477 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.