Construcția gării din Botoșani a început în 1867, odată cu tronsonul de cale ferată Vereşti - Botoșani.
Darea în folosință a gării, dar şi a liniei ferate, în 1872 a dus la dezvoltarea comercială, economică şi culturală a orașului Botoșani, aflăm din documentarul ”Gări de poveste” realizat de echipa Televiziunii Naționale în urmă cu scurtă vreme.
Gara din Botoșani a fost proiectată de concernul austriac Offenheim, iar proiectul tehnic a fost realizat de inginerul Elie Radu. Inginerul Elie Radu, originar din Botoșani, a contribuit prin toată creația sa inginerească la construirea României moderne.
Elie Radu este cel care a construit pe teritoriul României primul sistem de alimentare cu apa potabilă, sute de kilometri de drumuri, lui datorându-i-se şi infrastructura de cale ferată din ţara nostră.
Prin această gară au trecut Eminescu, Enescu, Nicolae Iorga.
Și tot în această gară și-a petrecut o parte din copilărie scriitorul George Călinescu. Pare ciudat, dar nu într-atât: tatăl lui Călinescu era impiegat la Botoșani, iar locuința sa de serviciu se afla chiar aici, deasupra sălii de așteptare.
După 1990, lucrurile au mers din ce în ce mai rău pentru acest loc. Nici personalități de marcă, nici navetiști şi nici măcar trenuri de marfă nu mai treceau pe aici. Clădirea, monument istoric, a început să se dărâme. Lucrările de reabilitare a acestei gări au început abia în anul 2012 şi au durat doi ani. Din păcate, astăzi, din această gară mai pleacă doar câteva trenuri – spre Dorohoi, Vereşti, Suceava şi București.
Botoșănenii au avut parte de sărbători fără incidente grave, doar ceva păcăleli la 112 - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un sucevean și-a petrecut Paștele la Botoșani și a rămas fără permis - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Invitație specială de la actorii botoșăneni: De Zilele Orașului, hai la teatru
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Accident spectaculos la Suceava cu cinci răniți printre care un copil
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Peste 350 de jandarmi botoșăneni la datorie, de Paști – MISIUNILE la care au intervenit – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024