Ştiri
Jazz și poezie la Botoșani, de Ziua Culturii Naționale – FOTO & VIDEO

Evenimentul va avea loc pe 15 ianuarie 2020, de la ora 17.00.

Marele pianist român de origine armeană Harry Tavitian revine la Botoșani cu un recital, cu prilejul Galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" 2020.

 

Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care au marcat evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai.

 

"Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European", spunea un important critic de jazz austriac.

 

Jazzul de avangardă şi bluesul arhaic alternează în creaţia sa, traversată de la începutul carierei sale de un puternic filon etnic.

 

Tavitian se consideră armean prin naştere, român prin adopţie şi se simte acasă în ambele culturi, folclorul balcanic şi caucazian fiind una din sursele sale majore de inspiraţie.

 

"Eu reprezint un jazz venind din a doua jumătate a anilor 70 încoace. Profitând de dubla mea sorginte, aceea armenească, prin naștere, și românească prin adopție, simțindu-mă acasă în ambele culturi și tradiții, nu puteam să ratez acest moment. Iată, în ultimii ani ai creației mele încerc o sinteză, lucrări unde cele două tradiții să își dea mâna. Mulți mi-au spus că sunt două culturi total diferite. Așa este, dar există niște adâncimi foarte mari unde cele două popoare își dau mâna. Sunt acelea ale suferințelor foarte mari prin care au trecut și de care nu au dus lipsă nici unii, nici alții. Iată că, în perspectiva asta, lucrurile se cam suprapun", rostea în urmă cu 3 ani, tot la Botoșani, artistul Harry Tavitian.

 

Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediţia a XXIX-a, va avea loc în ziua de 15 ianuarie 2020, ora 17.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani.

 

Poeții nominalizări pentru obţinerea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2019, ajuns la ediţia a XXIX-a, sunt (în ordine alfabetică): Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Matei Vişniec, Cassian Maria Spiridon şi Lucian Vasiliu.

 

Juriul se va întruni la Botoşani în data de 14 ianuarie 2020, când va stabili, prin vot secret, laureatul acestei ediţii.

 

Organizatorii galei sunt Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani şi Fundaţia Culturală „Hyperion-caiete botoşănene” Botoşani.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Șefa de la Județ, mesaj de unitate în zi de sărbătoare: Împreună putem fi cu adevărat o forță - VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la evenimentul organizat de Ziua Unirii Principatelor Române.
Mica Unire, evenimentul organizat la Botoșani la care au defilat doar oficialitățile și politicienii – GALERIE FOTO & VIDEO
Evenimentul, intitulat „Hora Unirii – 163 de ani de la Unirea Principatelor Române care a avut loc la 24 ianuarie 1859 a fost organizat în toate orașele țării, inclusiv Botoșani.
Municipiul Botoșani se apropie de 13 la mie, o singură comună ocolită de infectări – SITUAȚIA zilei
Autoritățile sanitare de la Botoșani au transmis situația epidemiologică de la nivelul județului aferentă zilei de 24 ianuarie 2022.
Meteorologii anunță precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, dar vremea se și încălzește ușor
Vremea se va încălzi uşor în majoritatea regiunilor, în jurul datei de 28 ianuarie.
Speranțe pentru reabilitarea unui important conac din nordul județului, ministrul ar fi refuzat să scrie în cartea de onoare
Va fi necesar un lobby puternic din partea autorităților locale pentru ca, în sfârșit, să vedem schele pe fațada conacului.
Prefectul a citit mesajul premierului în fața botoșănenilor: Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei VIDEO
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dat citire mesajului premierului Nicolae Ciucă la evenimentul organizat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”.
Îl caută Poliția, dacă știți ceva despre el sunați urgent la 112
Bărbatul a plecat de acasă duminică și până în prezent nimeni nu mai știe nimic de el.
George Simion, stropit cu cerneală la manifestația din Iași: Dacă aşa a vrut el să facă... noi îl iubim! - VIDEO
La o zi după marșul maraton de la Botoșani, Alianța pentru Unirea Românilor organizează o manifestație la Iași, dedicată Zilei Unirii Principatelor Române.
Iftime a dezvăluit cine este fotbalistul ”înscris la două facultăți”: Contract pe 3 ani și jumătate cu noul jucător de la FC Botoșani
În urmă cu trei ani, jucătorul făcea senzație în lumea sportivă după ce a terminat Bac-ul cu nota 9,96, fiind și șef de promoție la liceu.
Loading...
ACUM: Unirea Principatelor, marcată pe Bulevard de oficialități și botoșăneni - FOTO & VIDEO
În aceste momente, în municipiul Botoșani au loc manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Principatelor Române.
Cătălin Silegeanu: Unirea Principatelor Române din anul 1859 este începutul construcției României moderne
La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!
Flori la mormântul botoșăneanului care l-a propus pe Cuza Domn – GALERIE FOTO&VIDEO
Moment de reculegere și flori în Cimitirul Eternitatea din Botoșani.
Iulian Rotariu intră astăzi în cea mai dificilă provocare a vieții: Nu știu cine sunt, nici ce mă așteaptă!
Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoșani.
Elevii, profesorii și preoții din Botoșani sărbătoresc Unirea Principatelor Române - VIDEO
Cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, elevii, cadrele didactice și preoții și-au dat mâna pentru a evidenția importanța covârșitoare a actului istoric de la 1859 pentru istoria națională.
Loading...
Apel la solidaritate și rugăciune pentru Carina Elena, fetița de 3 ani lovită de o formă gravă de cancer
Campania umanitară se va desfășura în perioada 15 ianuarie – 13 februarie 2022 la nivelul tuturor parohiilor din Protopopiatul Dorohoi.
Clopotele bisericilor din Botoșani vor răsuna pentru un minut, la sfârșitul slujbelor de astăzi
În toate bisericile vor avea loc slujbe, iar la finalul acestora clopotele vor răsuna pentru un minut.
ASTĂZI: Măsuri de ordine la meciul FC Botoșani – Sepsi OSK Sfântul Gheorghe
Partida de fotbal se va desfășura cu spectatori, în condițiile situației epidemiologice actuale, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor.
Gările sinistre din Botoșani și viaţa de coşmar a navetiştilor: Frig, frică, şi de la capăt
În judeţul Botoşani, aproximativ 7.000 de elevi de la ţară fac naveta. O bună parte dintre aceştia merg cu trenul, fie din comunele mai sărace către cele care au liceu, fie către colegiile din oraşe şi municipii.
LISTA medicilor de familie care fac teste rapide antigen
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, consideră că testarea la medicul de familie reprezintă soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare.
Una dintre victimele de la Zosin a murit la spital
Tragedie pe șosea! Una dintre victimele accidentului produs duminică în zona Zosin nu a supraviețuit, femeia decedând la spital, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.
Sondaj
Vă permiteți iarna aceasta să plecați într-o vacanță?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Timp de 12 ani prin natura profesiei mele am fost în slujba cetățeanului, a celui care mi-a cerut ajutorul. Am învățat să le ascult problemele, am învățat că fiecare persoană are propria poveste și propria dorință, îns ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
21 ianuarie 2022
EUR
Euro
4.9449 lei
USD
Dolarul SUA
4.3614 lei
CHF
Francul elveţian
4.7821 lei
GBP
Lira sterlină
5.9178 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8290 lei
XAU
Gramul de aur
257.2300 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2416 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3843 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1405 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4856 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2032 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-6.9 o C
Dorohoi
-7.1 o C
Bucecea
-7.6 o C
Darabani
-7.6 o C
Saveni
-6.5 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.