Locuitorii din satele Regiunii Nord-Est stau pe grămezi de bani, fără să ştie.Chiar dacă pare ciudat, ei ignoră multe dintre bogăţiile pe care le au la îndemână. Mulţi dintre ei ar putea face bani folosind materii prime aparent banale, dar pentru care străinii au început să plătească foarte bine. Chirpicii, stuful, răchita, cânepa sau lâna pot aduce bani frumoşi dacă ar exista iniţiativă.
Nu există nicio aşezare rurală în nord-estul ţării în care să nu existe un meşter care să ştie a frământa lutul. Folosit în mare parte de către olari, lutul este o materie primă foarte apreciată de către constructorii şi arhitecţii care promovează clădirile bio. Alături de bălegar şi paie, este materia primă pentru chirpic, un material de construcţie rezistent, cu ajutorul căruia se pot ridica locuinţe ecologice foarte apreciate în străinătate. Dacă ar şti cum să-şi valorifice priceperea, moldovenii ar putea face bani frumoşi de pe urma tehnologiei de care până nu demult râdea toată lumea.
Casele din chirpici sau casele „cob” sunt o soluţie ieftină şi foarte sănătoasă pentru oricine îşi propune să se mute la ţară ori să-şi construiască o locuinţă în oraşele aglomerate. Pe piaţă au apărut deja firme care construiesc astfel de case, la preţuri cu mult mai mici decât cele clasice. Dacă un metru pătrat construit este undeva la 700-800 de euro, ei bine, folosind chipicul, preţul scade la 200 euro/mp.
Şi dacă tot am vorbit despre casă, ca şi construcţie, nu putem uita acoperişul, pe care îl putem obţine din stuf. Chiar dacă mulţi îl asociază cu sărăcia, un astfel de acoperiş este foarte căutat în Occident. Acoperişurile din stuf asigură o izolaţie maximă, reducând astfel considerabil costurile de încălzire şi climatizare. O privire în urmă, aruncată prin satele Moldovei până în anii 1990, arată cât de mult era folosită această resursă, din care se amenajau inclusiv bucătării de vară sau grupuri sanitare. De altfel, recoltatul şi bătutul stufului este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale românilor. Stuful este foarte bun şi pentru meşterii artizani care îl pot transforma în împletituri: carpete, jaluzele, decoraţiuni interioare, pereţi despărţitori, umbrare pentru sere. Olanda şi Norvegia sunt renumite în Europa pentru design de acoperiş din stuf şi tot ele sunt ţările care au importat cel mai mult din România, mare parte provenind din Delta Dunării.
Oricine îşi doreşte o casă ecologică trebuie să-şi treacă şi paiele pe lista de cumpărături. Sunt mulţi curajoşi care îşi ridică o astfel de construcţie, care poate fi văzută în satul Hudum, judeţul Botoşani. Casa aparţine lui Carmen Nicolau şi este una dintre cele mai mari din ţară construită din baloţi de paie. După cum a scris pe blogul personal, casa a costat în jur de 65.000 de euro, o sumă cu mult mai mică decât dacă ar fi apelat la materialele convenţionale. Există şi unele detalii.
„Dacă folosim materiale ecologice pentru izolaţie, atunci şi tencuiala exterioară trebuie să fie lut cu balegă. O astfel de construcţie ecologică trebuie refăcută periodic, la doi sau trei ani”, a explicat arhitectul Victor Blănaru (Suceava).
Lâna este o altă resursă pe care oierii nu ştiu să o valorifice. Mulţi se plâng că nu au piaţă, în ciuda cererilor firmelor de construcţii din străinătate, care o folosesc ca material izolator, fiind, de altfel, una dintre cele mai eficiente soluţii. Şi totuşi, dacă şi-ar propune, oierii ar putea vinde lâna şi ca materie primă pentru covoare, de lipsa căreia s-au plâns mulţi meşteri populari care încă mai ţes la război. Aşa poate ar elimina samsarii de pe piaţă care oferă preţuri de batjocură. Prin anunţuri postate pe internet sau luând direct contactul cu asociaţiile de crescători, ei ajung să preia cantităţi de zeci de tone din ţară pe care apoi le exportă în ţări precum Grecia, Portugalia, Turcia sau Spania. Preţul oferit de un intermediar este, în medie, de circa 1-2 lei pentru un kilogram de lână de la rasele româneşti.
Cânepa (un anume soi, nu cel incriminat de lege) ar putea fi la fel o sursă bună de câştig. De altfel, până în anul 1990 planta ocupa spaţii generoase în zona Moldovei, în special în judeţul Vaslui, unde era o topitorie specială. Cânepa poate fi folosită nu doar în industria vestimentară, că tot vorbim despre decoraţiuni inspirate din folclor, ci şi ca izolator pentru pavimente.
Stilul neoromânesc salvează tradiţia
Din păcate, în satele Moldovei vine din în ce în ce mai mult accentul european, cu case mari, izolate şi din fel de fel de materiale. Singurele case din chirpici şi singurele sobe cârpite cu lut sunt ale bătrânilor sleiţi de puteri, care au drag de casele lor şi nu îşi doresc să le fie dărâmate „decât după moarte”.
Tanti Tinca, dintr-o comună nemţeană, ne-a spus cu glas tremurând şi cu lacrimi în ochi cum „nicio sobă sau un calorifer, de ăsta, nu ţine căldură cum ţinea lutu' căldura când erau copiii mici”. Şi mare lucru vorbeşte! Deşi se spune că tinerii sunt cei care apelează la case construite din cărămidă sau BCA, am descoperit şi câţiva care îşi amintesc cu mare drag de perioada copilăriei.
„Am avut şi eu sobă din lut. Avea şi plită. Şi se încălzea lutul ăla de crăpa, iar vara îl cârpeam şi iarna iarăşi crăpa. Nu asta era o problemă, că era cald. Atunci mi se părea un chin, dar acum apreciez o sobă ca aia”, povesteşte nostalgic Alexandru.
Nu mai există tendinţa de a folosi astfel de materiale, iar cei care totuşi apelează la ele sunt curajoşi.
„Nu cred ca ne vom mai întoarce niciodată la ceea ce se folosea în trecut, dar pot spune că în ultimii 6-7 ani se observa o tendinţă de reîntoarcere la arhitectura tradiţională, la stilul neoromânesc. Am lucrat în special pentru zona Piatra Neamţ şi comunele învecinate, dar şi pentru Târgu Neamţ şi Roman. Sunt oameni cu un anumit nivel de cultura care îmi solicita astfel de lucrări, elementul tradiţional cel mai dorit la astfel de case fiind cerdacul”, a explicat arhitectul Răzvan Fodor, din Piatra Neamţ
Şi dacă tot am vorbit despre resurse mai puţin cunoscute, dar totuşi încă folosite în satele Moldovei, trebuie amintit tizicul, un amestec de bălegar uscat cu care în unele zone din nordul Moldovei, mai ales în aşezările îndepărtate, oarecum uitate de lume, se mai foloseşte ca şi combustibil, ceea ce nu este rău - asigură şi căldură, reciclează.
Din păcate, astfel de bogăţii sunt prea puţin folosite. Oamenii preferă mărfurile din alte ţări, intrate deja în uz, şi uită să privească în jur. Li se pare că lutul de lângă casă, lâna din pod sau răchita din grădină sunt demodate şi s-ar face de râs dacă le-ar folosi. Sursa: Ziarul Evenimentul.
Urmărește-ne și pe Google News
