Ştiri
Întâlnire cu ONG-urile comunității persoanelor cu dizabilități, CJ pregătește un pact – GALERIE FOTO

La Consiliul Județean a avut loc vineri o întâlnire a conducerii instituției cu reprezentanții a 11 organizații neguvernamentale din Botoșani ce activează în domeniul serviciilor pentru persoanele cu dizabilități.

Rezultatul l-a constituit încheierea unui parteneriat care se va concretiza începând cu data de 3 decembrie 2020, Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.


Acordul va facilita reprezentarea intereselor și nevoilor comunității persoanelor cu dizabilități, copii și adulți, din județul Botoșani în relația cu CJ și instituțiile aflate în subordinea acestuia.


De altfel, la ședință a participat și Doina Nacu, directorul adjunct al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.


”Deschiderea manifestată de toți reprezentanții Consiliului Județean față de această inițiativă a societății civile ne oferă speranță și încredere în privința unei colaborări ce va duce într-un final la un impact extrem de pozitiv și concret asupra calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Botoșani. Mulțumim respectuos tuturor participanților la acest eveniment și așteptăm cu nerăbdare următoarele întâlniri de lucru ce vor marca un nou început, respectiv punerea în practică a obiectivelor propuse cu prilejul întâlnirii de astăzi”,


Daniel Hliban, președinte Colegiul Național al Asistenților Sociali din România,  Structura Teritorială Botoșani.


ONG-urile semnatare ale acestui protocol de colaboraret:


1. Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Botoșani, reprezentată de Laura Danila, președinte.
2. Asociația Națională a Surzilor din România, Filiala Botoșani, reprezentată de Petru Solonariu, președinte.
3. Asociația părinților copiilor cu autism din Județul Botoșani, reprezentată de Gabriela Ivan, președinte.
4. Asociația "Ne trebuie speranță", reprezentată de Mihaela Niță, președinte.
5. Asociația "Down Activ" Moldova, Botoșani, reprezentată de Pălimariu Dan, președinte.
6. Asociația "Ridică-te și umblă" Botoșani, reprezentată de Andreea Ursu, coordonator principal.
7. Centrul de sănătate mintală copii, reprezentat de Maria Dardai, coordonator.
8. Asociația "Happy" Botoșani, reprezentată de Ionela Ivan, membru fondator.
9. Asociația bolnavilor de Parkinson și a altor afecțiuni neurologice degenerative "Sufletul Lalelelor", reprezentată de Emilia-Paula Zagavei, președinte.
10. Asociația "Luisa Maria", reprezentată de Mihai Manole, președinte.
11. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Structura teritorială Botoșani, reprezentată de Daniel Hliban, președinte.

 

”Un eveniment extrem de important pentru comunitatea organizațiilor nonguvernamentale”,


Doina Federovici, președinte CJ.


Din partea CJ la întâlnire au mai luat parte vicepreședintele Dorin Birta și Cristina Breșug, consilier județean.

 

loading...
Radu scrie textul vieții
DJST a ajutat ONG-urile cu materiale sanitare în cadrul proiectului Voluntin – FOTOGALERIE

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store
Sumarul zilei: Concurență pentru șefia DSVSA, incendii, noi îmbolnăviri și medic decorat de președintele Iohannis
La ceas de seară, Botoșăneanul vă prezintă principalele sțiri ale zilei de 30 noiembrie 2021.
Medicul șef al Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului „Mavromati” decorat de președintele Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul, decizia fiind publicată în Monitorul Oficial.
Ziua Națională a României sărbătorită în avans de mai mulți elevi botoșăneni – VIDEO
Elevii de la mai multe școli au marcat Ziua Națională a României.  
Școala din Botoșani nerenovată de 60 de ani, elev: Tavanul aproape cade
Unitatea de învățământ ar putea fi modernizată, iar visul elevilor să devină realitate.
Fost jurnalist botoșănean: După cea de-a doua doză am făcut necroză de cap femural la ambele picioare - ACUZAȚII către Arafat
Fostul jurnalist susține că a rămas cu grave probleme de sănătate după cea de-a doua doză, iar investigațiile medicale l-au costat deja până acum câteva mii de euro.
Noi îmbolnăviri la Botoșani în ultimele ore, au decedat încă trei persoane – SITUAȚIA zilei
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația îmbolnăvirilor din ultimele ore.
Cum să îți alegi bluze elegante în care să arăți bine?
(P) Alegerea pieselor vestimentare potrivite este extrem de importantă, deoarece și acest aspect te va face să arăți bine, nu numai modul în care arată articolele vestimentare în sine. Mai ales când este vorba despre articole potrivite pentru ținute elegante, alegerea acestora trebuie să se facă ținând seama de aspecte bine definite, de la morfologia corpului la modul de asortare a acestora la ținute complete. Iată cum poți alege bluzele în care să arăți bine chiar și la ocaziile speciale.
Elevi din Botoșani premiați la Paris după câștigarea unui concurs: CUM au promovat județul - VIDEO
Şase elevi din Botoşani au câştigat marele premiu la categoria film a concursului internaţional organizat de Societatea de Geografie şi Academia de Ştiinţe Morale şi Politică din Paris. Ei vor participa la festivitatea de premiere de la Sorbona.
Două case cuprinse de flăcări, unul dintre proprietari a fost rănit – FOTOGALERIE
A primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital.
Loading...
Vânt, ploi și ninsori: AVERTIZARE meteo emisă de meteorologi
Anunț de ultimă oră de la meteorologi.
Val de angajări la stat, de la consilier la muncitor – LISTA
Mai multe posturi sunt disponibile la instituțiile din Botoșani.
FC Botoșani, atacuri pe toate planurile pentru banii pe Moruțan: Încă o plângere împotriva FCSB
Telenovela transferului lui Moruțan continuă cu noi plângeri din partea FC Botoșani. 
TOPUL celor mai bogați afaceriști în 2021: „Frații Dedeman”, din nou pe podium
În total, 39 de români au o avere de peste 500 de milioane de lei, care însumează venituri cumulate de peste 80 de miliarde de lei, cu 32 de miliarde mai mult decât în anul anterior.
La mulți ani sărbătoriților zilei! Îl cinstim astăzi pe Sfântul Apostol Andrei, părintele spiritual al românilor
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 1995 ca ziua de 30 noiembrie să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în anul 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României.
Loading...
Cum îți pregătești mașina pentru sezonul rece? Sfaturi de la specialiștii Darex Auto!
(P) Temperaturile au scăzut considerabil în ultima perioadă și continuă să scadă din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că iarna își va intra pe deplin în drepturi. Din acest motiv, pentru ca prima zăpadă să nu te ia prin surprindere, este bine să îți pregătești mașina din timp, astfel încât să fii echipat în siguranță cu tot ce ai nevoie. Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le ai în vedere referitor la componentele esențiale ale mașinii tale, potrivit specialiștilor Darex Auto!
SUMARUL zilei: Cascadorie cu mașina la beție, razii în oraș, scumpiri de facturi și descoperire în Centrul Vechi
Deși bugetarii au fost liberi, începutul de săptămână a fost unul cu evenimente la Botoșani.
ANUNȚ de ultimă oră de la Prefectură! Ora pentru ceremonia de 1 Decembrie a fost schimbată
În primă fază activitățile programate în Centrul Istoric al municipiului au fost anunțate pentru ora 10:00.
Autoturism cu geamurile aburite și parcat în Centrul Vechi verificat de jandarmi – SURPRIZA din interior
Un autoturism cu geamurile aburite, parcat în zona Centrului Vechi din municipiul Botoșani, în apropierea Bisericii Uspenia, a atras sâmbătă noapte atenția unui echipaj de jandarmerie, care a procedat la legitimarea persoanelor aflate în interiorul acestuia.
Cum să asortezi pantalonii de jogger de damă în această toamnă - 5 sfaturi despre modă
(P) Piesele vestimentare pe care le alegi în primul rând pentru confortul pe care îl oferă nu trebuie pur și simplu aruncate pe tine așa cum îți vin la mână pentru a arăta bine cu adevărat. Poate fi vorba despre modul de asortare a articolelor vestimentare, despre modul în care le porți și ținutele la care le asortezi, însă ceea ce este important este chiar acest lucru: piesele vestimentare confortabile au un avantaj în fața celorlalte, dar trebuie să știi cum să le porți.
Am depășit valul patru! Mai puțin de zece cazuri înregistrate în tot județul Botoșani
Situația epidemiologică la nivelul județului Botoșani s-a stabilizat la acest început de săptămână, ceea ce înseamnă că valul patru s-a stins, nu însă înainte de a lua sute de vieți din rândul pacienților botoșăneni.
Sondaj
Sunteți de acord cu accesarea de către Primăria Botoșani a unui credit de 13 milioane de euro pentru cofinanțarea proiectului european privind refacerea căii de rulare și cumpărarea unor tramvaie noi?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”S-a cântat Simfonie de Sibelius cu trei violoncele, simfonie de Ceaikovski... Simfoniile acestea nu așa au fost scrise. Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre ar fi dat în judecată instituția! De aici trebuie plecat acum ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.3853 lei
CHF
Francul elveţian
4.7366 lei
GBP
Lira sterlină
5.8544 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8663 lei
XAU
Gramul de aur
253.3079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2474 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3432 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1350 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4429 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1925 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
4.0 o C
Dorohoi
0.9 o C
Bucecea
3.6 o C
Darabani
0.5 o C
Saveni
3.0 o C
Ştefăneşti
1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.