O instituție de la Botoșani se confruntă cu deficit de personal.
Este vorba despre Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML). Instituția are cinci angajați. Coordonatorul serviciului, VasileTrofinov susține că este posibil să mai fie angajată încă o persoană.
Cel puțin a primit promisiuni în acest sens.
Cât despre concediu, șeful serviciului susține că anul acesta încă nu a apucat să-și ia și asta pentru că pe lângă activitatea de conducere face și munca de teren ca ceilalți angajați.
„Anul trecut mi-am luat concediu așa pe bucățele. Mie îmi și place ceea ce fac, dacă aș fi vrut să fiu numai șef m-aș fi dus în altă parte”,
Vasile Trofinov, șef SJML
În această perioadă, angajații efectuează o serie de controale în Piața Centrală din municipiul reședință de județ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Supărat că a pierdut la păcănele un botoșănean a distrus ușa... Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024