Ştiri
INCREDIBIL: Doctorița șpăgară din Botoșani scapă basma curată după 12 ani de procese / Sechestru ridicat, primește și banii înapoi

Pensii pe caz de boală contra şpagă la doctor. Botoșănenii au mers la ușa ei cu caş, găini sau recamiere. Statul a plătit, iar acum „şpăgăriţa” dovedită scapă basma curată cu Marea Prescripţie a CCR.

După ani îndelungaţi de procese, ultimele la Iaşi, Liliana Teodoriu, doctoriţa din cadrul Casei de Pensii Botoşani a fost absolvită de păcate de justiţie. Ca medic al Cabinetului de expertiză şi recuperare a capacităţii de muncă, Liliana Teodoriu decidea cine va beneficia de pensie de invaliditate şi în ce condiţii. Pixul şi ştampila i-au permis să-şi tranzacţioneze deciziile favorabile contra şpagă.

 

Procurorii au menţionat în rechizitoriu că femeia lua drept şpagă, pe lângă bani, orice îi putea aduce petentul: caş, băutură, cafea, un miel, o găină, ba până şi un pat tip recamier. În momentul descinderii la locuinţa doctoriţei, anchetatorii au găsit teancuri de bani peste tot în casă. În timp, doctoriţa a devenit expertă în tergiversarea procedurilor de judecată. Pe parcursul procesului, unul dintre avocaţii care au reprezentat-o, dar şi 7 dintre oamenii de la care luase mită, au decedat. Până la urmă, femeia s-a ales cu o condamnare, dar a scăpat de al doilea proces, desfăşurat la Iaşi, iar sumele recuperate au fost infime.

 

Liliana Teodoriu a fost acuzată că luase şpagă de la sute de pacienţi pentru a le elibera documentele medicale necesare pentru pensii. Cine nu se conforma, era purtat pe drumuri luni de zile, reîncadrat în alte grade de handicap sau chiar lăsat fără pensie, scrie Ziarul de Iași.

 

Conform rechizitoriului, activitatea infracţională a Lilianei Teodoriu s-a desfăşurat în perioada 1997-2011. La percheziţiile efectuate în 2011, în casa doctoriţei au fost găsite teancuri de lei, dolari, euro, franci elveţieni şi lire sterline în pungi de plastic ascunse prin dulapuri, în saltea sau în anvelopele din garaj. În total, echivalentul a aproape 420.000 lei. A fost trimisă în judecată şi condamnată, fiind obligată să restituie 11.850 de lei şi 100 de euro către victimele sale. A fost liberată în 2014, după trei ani de detenţie, şi s-a pensionat imediat. Cercetările însă au continuat, pe măsură ce noi reclamaţii ajungeau la anchetatori.

 

În 2016, femeia a fost trimisă în judecată din nou, pentru 38 de fapte de luare de mită în formă continuată, 93 de fapte de luare de mită şi 20 de infracţiuni de abuz în serviciu.

 

„Inculpata a pretins şi primit bani şi alte foloase materiale, atât direct, cât şi indirect, de la pacienţii pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcţiei, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă privind acordarea sau menţinerea într-un grad de invaliditate. În calitate de medic primar, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a soluţionat în mod abuziv dosarele de pensionare ale unui număr de 18 pacienţi cărora fie le-a tăiat în mod nejustificat dreptul la pensie stabilit anterior, în baza afecţiunilor de care aceştia sufereau în realitate, fie le-a schimbat gradul de invaliditate în defavoarea lor, deşi diagnosticul rămânea acelaşi, ori a tergiversat emiterea deciziei, prin aceea că i-a purtat pe drumuri, trimiţându-i să facă analize suplimentare, care nu se impuneau, fie a refuzat să îi examineze şi să le emită decizii medicale asupra capacităţii de muncă şi încadrare în grad de invaliditate”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

 

Acest al doilea proces a scos peri albi judecătorilor din două judeţe. Întâi, celor din Botoşani. Practic la fiecare termen, inculpata contesta ceva, până la faptul că numele său era dactilografiat greşit în încheierile şedinţelor de judecată, ceea ce ducea la noi şi noi amânări. După cinci ani de proces tărăgănat, magistraţii Tribunalului Botoşani au cedat, abţinându-se in corpore de la judecarea cazului.

 

În cele din urmă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ca dosarul să fie mutat la Iaşi.

 

Aici, procesul a reînceput practic de la zero, în ianuarie anul trecut. Primul termen a echivalat cu o nouă amânare. Femeia nu avea avocat. Cel care o reprezentase la arestare şi în prima fază a procedurilor desfăşurate la Botoşani decedase. Nu-şi permitea angajarea altui avocat, pentru că toate veniturile îi erau puse sub sechestru. La următorul termen de judecată, a reclamat faptul că în încheierea de la şedinţa precedentă, numele îi fusese dactilografiat greşit de două ori. Reclamaţia era o simplă şicană, pentru că greşeala nu schimba nimic. La alt termen, a reclamat că DVD-urile cu înregistrările efectuate de SRI depuse la dosar sunt doar copii, or ea voia să consulte originalele. A cerut şi ca factorul poştal să-i înmâneze personal citaţia, nu să i-o pună în cutia poştală, pentru că nu o verifica niciodată. Judecătorii nu au putut decât să constate că nu se putea spune dacă DVD-urile erau originale sau copii. De asemenea, nu era treaba instanţei să-i ceară poştaşului să dea citaţia direct în mâna inculpatei.

 

La următorul termen, inculpata nu a mai fost prezentă. A venit fostul ei soţ, care a precizat că femeia se află la sanatoriul balnear din Mangalia. În septembrie, avocata din oficiu nu s-a prezentat la proces şi şi-a închis telefonul. În lipsa unui apărător pentru inculpată, şedinţa nu s-a putut desfăşura. În octombrie, Teodoriu era bolnavă. Fostul soţ a explicat că avea gripă. În plus, ea însăşi era acum încadrată în gradul II de handicap. Apărătoarea doctoriţei nu era la curent cu acest lucru, ea ştiind că urma să-şi vadă clienta în sala de judecată. De altfel, Teodoriu depusese la dosar un teanc de cereri, pe care nu le dăduse şi avocatei. Aceasta nu reuşise să le citească încă. Judecătorii au reuşit, pe parcursul şedinţei, doar să audieze două dintre părţile civile. La termenul de judecată din noiembrie, Teodoriu şi-a reclamat propria avocată şi a cerut înlocuirea acesteia.

 

În ianuarie, deja procesul nu-şi mai avea rostul. Teodoriu mai depusese un teanc de 38 de file cu excepţii procedurale, procesuale sau de neconstituţionalitate. Una singură însă era complet nouă pentru judecători: excepţia privind prescripţia răspunderii penale. Ultima faptă de care era acuzată Teodoriu fusese comisă în 2011, iar termenul limită până la care putea fi condamnată se împlinise. Nici procuroarea de şedinţă nu a avut ce comenta.

 

Ea a cerut totuşi ca măcar partea civilă a procesului, care privea cererea victimelor Lilianei Teodoriu de a li se înapoia banii sau a li se acorda despăgubiri, să fie soluţionată.

 

Scapă basma curată. Banii vor fi restituiţi

 

După încă patru amânări, magistraţii Tribunalului s-au pronunţat marţi. Ei au constatat precrierea răspunderii penale pentru luarea de mită şi abuzul în serviciu. Jumătate din cele peste 40 de acţiuni civile au fost respinse. În alte 7 cazuri, părţile civile decedaseră. Pentru celelalte, a fost dispusă disjungerea cauzei şi constituirea unui nou dosar, care urmează să fie discutat la jumătatea lunii viitoare.

 

Banii reţinuţi de procurori în 2011 vor fi restituiţi inculpatei, iar sechestrele, ridicate. Sentinţa mai poate fi contestată în următoarele 10 zile, dar posibilitatea de a se constata altceva decât prescrierea este practic exclusă, încheie sursa citată.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Teodoriu: Plângeri penale în bloc la martorii din proces sau asistenţi
Medicul cu mita de la pensii, Liliana Teodoriu le-a pus ”căluș” avocaților săi

 

 

Probleme pentru un titular de la FCSB înainte de meciul cu FC Botoșani
Elias Charalambous are bătăi de cap chiar înainte de meciul cu FC Botoșani de duminică, 25 februarie 2024.
Durere la moartea unei mămici de 42 de ani: Un simbol al iubirii necondiționate și al spiritului neînfrânt
Asociația „Salvează o Inimă” a organizat o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire femeia s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024.
Carte realizată în memoria Alexandrei Ivanov cu poezii și mărturii tulburătoare: Lansăm o invitație pentru toți...
Invitație lansată pentru toate persoanele care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, tânără moartă la Maternitatea Botoșani.
Necaz la vamă pentru un șofer prins cu o mașină „fantomă”
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz. 
Asfalt turnat pe o stradă de la periferia orașului – FOTOGALERIE
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un oraș din Suceava a devenit oficial stațiune turistică
Lista noilor stațiuni a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Doina Federovici, printre nominalizări: Ciolacu vrea mai multe doamne în funcțiile de top din administrație  
Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş. 
Cu polițiștii pe urmele lui: Un botoșănean s-a izbit cu mașina într-un bar – FOTOGALERIE
Botoșăneanul nu a oprit la semnalele polițiștilor suceveni.
Bagaj suspect la Uvertura Mall, desfășurare de forțe seara trecută – VIDEO
A fost agitație vineri seară lângă cel mai mare centru comercial din Botoșani.
Iftime, enervat de amenințările cu exodul primarilor: Pleacă așa cu două valize de voturi în spate? / Ce, sunt singurii? VIDEO
Amenințările mai mult sau mai puțin voalate pe care unii primari le-au făcut după acțiunile declanșate de conducerea centrală privind impunerea lui Valeriu Iftime în funcția de președinte interimar al PNL Botoșani l-au enervat pe omul de afaceri.
Chirii majorate cu câțiva lei pentru specialiștii din Sănătate – LISTA prețurilor
Cuantumul actualizat al chiriilor va fi aprobat de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 februarie 2024.
Fotbalistul din Botoșani, salt spectaculos, de la Memorialul Ion Bordeanu la Liga 1 – VIDEO
Este unul dintre jucătorii de perspectivă de la FC Botoșani.
Săptămână încărcată de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Cinematrograful din Uvertura Mall a anunțat numeroase filme ce vor fi proiectate în perioada 23-29 februarie 2024.
OFICIAL: Portarul bosniac a semnat cu FC Botoșani
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului astăzi, 23 februarie 2024. 
ASTĂZI: Monica Adăscăliței reconfirmată pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati
Primul mandat de interimat pentru medicul urgentist numit în funcția de conducere a celui mai mare spital al județului a expirat deja.
REZULTATE simulare Evaluarea Națională: Nicio medie de 10 la Botoșani – PROCENTUL de promovare la ambele probe
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a primit rezultatele centralizate ale simulării Evaluării Naționale 2024.
Se închide patinoarul din parcul de agrement Cornișa, rămas bun cu mascota Minnie
Botoșănenii mai pot profita câteva zile de distracția pe gheață.
Examenul auto: „Sala” se va putea da oriunde în țară, instructor de la Botoșani - Așa se vor reduce timpii de așteptare
Camera Deputaților a adoptat la jumătatea lunii februarie a acestui an un proiect care prevede ca examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere să poată fi dat oriunde în țară, nu numai în localitatea de domiciliu a candidaților.
Botoșani, printre județele cu cele mai mici salarii din Moldova
Angajații vor avea de suferit și în următorii trei ani.
Elicopterul SMURD chemat pentru un botoșănean în stare gravă
Aeronava sanitară a fost chemată astăzi, 23 februarie 2024, în cel de-al doilea municipiu al județului. 
Asta se va intampla cu toti medicii ce iau spaga.
11 mai 2023, 10:57
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
13.5 o C
Dorohoi
12.1 o C
Bucecea
11.1 o C
Darabani
10.4 o C
Saveni
14.3 o C
Ştefăneşti
12.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.