Ştiri
În 350 de ani: Parascheva, Sfânta Moldovei, a ajuns de două ori la Botoșani

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva.

În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune.

 

Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”.

 

Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Moldova, dar și în Transilvania și în Țara Românească.

 

 

Sfânta care a ajuns de două ori la Botoșani

 

În primăvara anului 1944, spre finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când se pregătea evacuarea Iașiului, s-a pus problema ducerii sfintelor moaşte la Mănăstirea Turnu din Eparhia Râmnicului, acolo unde fuseseră puse la adăpost şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar timp de câteva luni racla cu moaştele Cuvioasei a fost dusă la Mănăstirea Samurcășești, aflată lângă Bucureşti.

 

Atunci când au fost readuse la Iaşi, pe 26 noiembrie 1944, sfintele moaşte au fost primite cu multe lacrimi şi flori de oamenii care au considerat dintotdeauna că sfânta este ocrotitoarea orașului lor.

 

 

Seceta din 46-47…

 

Seceta severă care a lovit Moldova în 1946-1947, sărăcia și problemele economice provocate de cel de-Al Doilea Război Mondial l-au determinat pe Mitropolitul Iustinian Marina să permită prima procesiune cu racla moaștelor Sfintei Parascheva, păstrată doar în oraș până atunci, prin satele lovite de secetă din județele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Putna, Neamț, Baia și Botoșani.

 

Ofrandele adunate cu această ocazie au fost împărțite, conform deciziei mitropolitului Iustinian, orfanilor, văduvelor, invalizilor, cantinelor școlare, bisericilor aflate în construcție și mănăstirilor pentru a hrăni călugării bolnavi și bătrâni.

 

 

…și pandemia din 2020

 

Sfânta Cuvioasă Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a ajuns la Botoșani și în luna aprilie a anului 2020.

 

Pe 5 aprilie 2020, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ajungea în procesiune, în județul Botoșani, racla cu Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva, după ce mai întâi trecuse prin județele Neamț și Suceava.

 

 

 

În municipiul Botoşani procesiunea a inclus Primăria Municipiului Botoșani, mai multe biserici, precum şi Spitalul de Recuperare, Spitalul Judeţean, Secţia de Pediatrie, Secţia de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie, racla cu sfintele moaște fiind peste tot întâmpinată în sunet de clopot.

 

Purtătorul de cuvânt al MMB, preotul Constantin Sturzu, a spus la acea vreme că a fost o deplasare fără nicio oprire, ”prin care s-a dorit să se binecuvânteze aceste locuri din Moldova şi să se întărească credincioşii”. De asemenea, oficialul Mitropoliei a subliniat că deplasarea sfintelor moaşte s-a făcut cu aprobarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și că organizatorii procesiunii au oferit garanții ”că nu vor fi adunări de oameni”,  acţiunea fiind una spirituală.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Mii de pelerini așteptați la Iași: Mitropolia Moldovei a decis CÂND vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Slujbă de Bobotează la Biserica „Sfânta Parascheva” cu o mulțime de credincioși: Trei preoți au împărțit agheasmă – GALERIE FOTO

 

Farul Constanța – FC Botoșani, CATASTROFĂ pentru Botoșani: 8 - 0 într-un meci în care jucătorii lui Hagi s-au distrat pe teren
Farul Constanța – FC Botoșani s-au întâlnit duminică în etapa a 19-a din  Superliga. Elevii lui Hagi au reușit scorul campionatului: 8 - 0.
Daniela Șfaițer, atunci când se stinge însăși viața 
Era vara anului 2015, îmi amintesc ca acum... Eram undeva prin apropierea gării când îmi sună telefonul:-    Bună ziua! Sunt Daniela Șfaițer, aș vrea să vorbim câteva minute.
Daniela Condurache așa cum nu ai mai văzut-o: S-a luptat cu Șelly, Horia Moculescu, Dorian Popa și Damian Drăghici – FOTO&VIDEO
De la muzica populară la jocul minții. Și nu doar că a avut o prestație onorabilă, dar a reușit să creeze și bună dispoziție în fața unuia dintre cei mai cunoscuți prezentatori din România.
DURERE fără margini: Botoșănean de 22 de ani mort într-un accident de muncă în Belgia, abia se logodise
Crăciunul va fi trist în acest an pentru o familie din Botoşani.
A lovit un copil, apoi a mutat mașina de la locul accidentului
Șoferul de 31 de ani a încercat să ascundă fapta, mai ales că urcase la volan în stare de ebrietate.
Mașină oprită în trafic cu focuri de armă, CINE se afla la volan
Polițiștii botoșăneni au reușit să oprească autoturismul abia după ce au executat mai multe focuri cu arma din dotare.
S-a trezit cu Poliția la ușă: Zeci de cartușe ridicate din casa unui botoșănean
Persoana percheziționată nu  era autorizată să dețină arme letale sau neletale și nici muniție aferentă acestora.
IN MEMORIAM Daniela Șfaițer: Așa mi-au spus toți preoții, că eu sunt lăsată să dau
Mamă, soție, femeie de afaceri. Dar mai presus de toate un om bun. Așa a trăit Daniela Șfaițer. În această dimineață, inima ei a încetat să mai bată, vestea căzând ca un fulger peste toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o.
IPS Teofan și PS Nichifor Botoșăneanul vor sluji de Sfântul Nicolae în două mănăstiri din Botoșani
Mitropolia Moldovei a făcut publice evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 4-10 decembrie 2022.
Educația ne unește: Elevii din Botoșani au marcat Ziua Persoanelor cu dizabilități – GALERIE FOTO
Fiecare copil este unic şi îşi are propria sa valoare, indiferent de problemele pe care le prezintă în procesul de învăţare şcolară.
Cătălin Silegeanu: Începe cursa cadourilor, iar primarii nu ratează ocazia de a-și face reclamă pe banii cetățenilor
Perfidia atinge cote maxime când aleșii își asumă pe persoană fizică merite necuvenite, simulând generozitate și grijă față de comunitate, spune omul de afaceri Cătălin Silegeanu.
Drama pensionarilor CAP-iști din Botoșani: 'O să murim în beznă ca niște câini'
Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în Botoşani, mulți dintre ei fiind foști CAP-iști care abia își duc zilele.
Un botoșănean a plecat să-și viziteze mama și când s-a întors îi ardea casa
Un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri după ce în casa sa s-a produs un incendiu. S-a întâmplat în această seară, în localitatea Dângeni.
Bărbat rănit după un impact TIR – Peugeot, câmpul s-a umplut de cereale – FOTOGALERIE
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost rănit după ce autoturismul Peugeot pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion înmatriculat în Republica Moldova. Evenimentul s-a produs în această după-amiază, în localitatea Santa Mare.
Când dragostea pentru cafea se întâlnește cu pasiunea pentru mașini retro: La Camionnette, o cafenea altfel deschisă la Botoșani – GALERIE FOTO
(P) Deseori se spune că, pentru a te simți împlinit în viață, este indicat să lucrezi într-un domeniu care cu adevărat îți place. Iar când vine vorba de o afacere, fie ea mai mică sau mai mare, îmbinarea pasiunii cu profesia reprezintă deseori cheia succesului.
Duminică: Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni / Revista ”Hyperion” la 40 de ani
Scriitorii botoșăneni se reunesc duminică dimineață pentru a aniversa patru decenii de la apariția revistei ”Hyperion”.  
Între tupeu și prostie: A ieșit la plimbare beat într-o mașină fără asigurare
Agenții Secției de Poliție Rurală nr. 3 au oprit vineri pentru control, pe drumul comunal DC 35 B, în comuna Călărași, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Șofer săltat de polițiști și băgat în arest: A refuzat stabilirea alcoolemiei în sânge
Un botoșănean a fost reținut de oamenii legii pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri.
Ce este o casă de pariuri cu licență ONJN
(P) Cu cat vorbim mai mult despre un stil responsabil de pariere, cu atat mai des ar trebui sa aducem in discutie termenul de ONJN. In acest an s-a vorbit mai mult ca niciodata despre ONJN, ceea ce ne arata ca pariorii au fost mai dornici precum oricand sa descopere informatii de ajutor pentru ei.
Razie a polițiștilor în piețe și târguri, au confiscat inclusiv... bani
Cadrele Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat ieri o acțiune împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
2 decembrie 2022
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.8 o C
Dorohoi
-1.5 o C
Bucecea
-1.0 o C
Darabani
-2.1 o C
Saveni
-1.5 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.