Anunțul ministrului Muncii a venit după promulgarea de către şeful statului, marţi, a legii privind dublarea alocaţiei pentru copii.
Creşterea alocaţiilor pentru copii nu se poate face peste noapte, deoarece nu sunt fonduri prevăzute în buget, astfel că cel mai probabil măsura va putea fi implementată după rectificarea bugetară din luna iulie 2020, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.
"Noi suntem oameni responsabili, am punctat acest aspect al responsabilităţii şi cu privire la creşterea cu 40% a pensiilor. Sigur că-ţi doreşti, dar o faci raţional, o faci în baza unor elemente care ţin inclusiv de creşterea economică şi de posibilitatea în resurse efective de a o acoperi. Aşa şi aici, nu se pune problema să nu dorim, dar trebuie făcută atunci când se poate şi cum se poate şi, în ceea ce ne priveşte, dorim să se întâmple, dar cel mai probabil se va putea opera la momentul rectificării bugetare din iulie", a precizat Violeta Alexandru, la Adevărul Live.
Violeta Alexandru a subliniat că, în urma promulgării legii, Guvernul are datoria de a găsi, la rectificarea bugetară din iulie, resursele financiare pentru aplicarea măsurii.
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a reacționat după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii.
„Și dacă ar vrea nu au cum. Am văzut acum circa 10 zile cum Guvernul Orban avea patru soluții cum să nu majoreze dublarea alocațiilor, din păcate, niciuna cum să le majoreze. Așa că alocațiile nu vor fi majorate, iar data de 1 iulie este un măr otrăvit ambalat frumos pentru că își doresc ca până atunci alegerile anticipate să fie deja realizate, să aibă loc și după aceea Dumnezeu cu mila”, a spus Budăi, într-o declarație telefonică la Antena3.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024