După cinci ore de haos, transportatorii botoșănenii au reluat cursele județene și naționale.
Peste 16.000 de microbuze și autobuze ar fi trebuit începând de astăzi să tragă pe dreapta la nivel naţional, pe o perioadă nedeterminată, în semn de protest faţă de un ordin dat de ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
Cele mai importante două organizații ale transportatorilor au fost inițiatoare ale protestului respectiv Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) și Confederaţia Operatorilor de Transport Autorizaţi din România (COTAR).
În cele din urmă, doar societățile de transport afiliate la FORT au anunțat că își vor ține mașinile în garaje.
Deși trebuiau să intre în grevă după ora 12.00, în multe județe membrii FORT nu au mai așteptat și au retras mașinile în garaje imediat după cursele de la primele ore ale dimineții.
”Până la ora 12.00 au intrat în grevă transportatorii care asigură curse între 19 județe. De asemenea sunt șase județe unde transportatorii nu efectuează nici curse între localități. Sperăm ca protestul să se extindă în toată țară. Nu participă la acțiune, operatorii care fac curse București-Ilfov, care au alt statut”,
a declarat pentru Click!, Vlad Hagiu, președintele FORT
Situația a fost valabilă și la Botoșani unde autogările au fost închise și peste 1.200 de elevi nu au ajuns la ore.
Începând cu ora 14:00, deja mai multe curse au fost reluate.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024