Comuna poetului nepereche este asaltată de gunoaie după ce operatorul de salubritate nu l-a mai ridicat de miercuri.
În mai multe sate din comună pubelele sunt arhipline și sătenii au început să arunce deșeurile pe jos fiindcă nu mai au pur și simplu loc în containere.
Reprezentanții administrației publice locale de la comuna Mihai Eminescu susțin că, potrivit contractului, SC Urban Serv SA trebuie să ridice de trei ori pe săptămână gunoiul din Cătămărăști Deal și de câte două ori din celelalte sate. Ar fi trebuit să presteze serviciul și vineri, dar nu au făcut-o.
”Noi avem plătit, ne-au spus că n-au mașină, că aveau planificată o singură mașină de gunoi. Pe mine nu mă interesează: ai câștigat o licitație fă-ți treaba. N-au decât să își cumpere mașini, să angajeze oameni. Cu ce sunt vinovați oamenii ca să înghită mirosul de la gunoaie?”
Aneta Gireadă, primar Mihai Eminescu.
Situația este valabilă și pentru mai multe cartiere din municipiul Botoșani, unde pubelele sunt golite cu mare întârziere de compania de salubrizare a Consiliului Local.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024